Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului procesual civil

Dumitru, Popescu și Asociații a obținut în instanță confirmarea teoriei potrivit căreia, în situația în care o instanță analizează fondul cauzei, prin raportare la o lege care nu se aplică acesteia, iar nu prin raportare la legea aplicabilă, hotărârea pronunțată de instanță este afectată de nulitate.

Orice cauză dedusă judecății trebuie analizată prin raportare la normele juridice aplicabile acesteia.

În situația în care o cauza este analizată nu prin raportare la normele juridice aplicabile acesteia, ci prin raportare la alte norme juridice, soluția pronunțată de instanță este afectată de nulitate.

Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost asigurate de:

Răzvan Popescu.

Echipa DPA Legal