Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție), pot obține fie restituirea bunurilor, fie despăgubiri.
Pentru a putea obține restituirea bunurilor, respectiv despăgubirile, orice persoană interesată este obligată să formuleze o cerere de reconstituire/constituire către autoritatea competentă.
În plus, persoana care a formulat cererea de reconstituire/constituire trebuie să depună, fie odată cu aceasta, fie ulterior, dovezile prevăzute de lege, pentru a i se putea recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire/constituire, în natură sau prin echivalent.
Dovezile trebuie să acopere, în principiu, următoarele aspecte:
- aducerea bunului într-un C.A.P. și/sau preluarea bunului de către C.A.P. și/sau preluarea bunului de către statul comunist;
- suprafața și localizarea bunului adus și/sau preluat;
- existența bunului adus/preluat în patrimoniul unui C.A.P. la data de 01.01.1990;
- identitatea între persoana care a fost deposedată de bun și persoana care a formulat cererea de reconstituire/constituire și/sau identitatea între moștenitorii/succesorii persoanei care a fost deposedată de bun și persoanele care au formulat cererea de reconstituire/constituire;
- terenurile cu privire la care s-a dispus, anterior, reconstituirea și/sau constituirea.
În principiu, majoritatea dovezilor impuse de lege se află în păstrare la diverse autorități/instituții ale statului român (Arhivele Naționale, Primăria, ICRAL-ul de sector, Direcția de Taxe și Impozite Locale, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară etc.).
Legea prevede că dumneavoastră aveți dreptul să obțineți, iar autoritățile/instituțiile statului român au obligația de a vă furniza, la cerere și în condițiile legii, dovezile necesare pentru dosarul dumneavoastră de Legea nr. 18/1991.
Nu sunteți sigur dacă dosarul dumneavoastră de Legea nr. 18/1991 cuprinde toate dovezile impuse de lege?
Contactați-ne și aflați răspunsul la întrebarea dumneavoastră.
Sunteți sigur că dosarul dumneavoastră de Legea nr. 18/1991 nu cuprinde toate dovezile impuse de lege și aveți nevoie de ajutor pentru completarea acestuia?
Contactați-ne și vă vom ajută să vă completați dosarul.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 10/2001 la care nu ați primit încă răspuns de la ANRP/CNCI
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945-1989,
Ați primit de la ANRP/CNCI o decizie prin care vi se recunoaște dreptul la un număr de puncte? Aflați cum le puteți valorifica
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945
Ați primit de la ANRP/CNCI o decizie prin care vi se recunoaște dreptul la un număr de puncte? Sunteți de acord cu numărul punctelor?
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945–1989,
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Menținerea legalității unei dispoziții de restituire în natură a unui imobil
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o societate (comercială) proprietara a unui imobil, in baza unui contract de vânzare-cumpărare
Ați cumpărat un apartament în baza Legii nr. 112/1995 și l-ați pierdut în favoarea fostului proprietar? Aflați cum puteți obține despăgubiri pentru apartamentul pierdut
Legea nr. 112/1995 este un act normativ cu o funcție dublă: în ceea ce privește foștii proprietari ai unor locuințe, preluate de statul comunist, fără titlu, în perioada 1945-1989, legea le oferă dreptul de
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 10/2001 la care nu ați primit încă răspuns de la ANRP/CNCI
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945-1989,