Servicii complete în materia înstrăinării bunurilor

Potrivit legislației din România orice persoană poate dispune de bunurile sale, indiferent de tipul acestora, în mod liber.

În acest sens sunt prevederile art. 12 alin. 1 din noul Cod civil:

„Oricine poate dispune liber de bunurile sale, dacă legea nu prevede în mod expres altfel”.

Înstrăinarea oricărui bun se poate realiza în una din următoarele variante:

  • înstrăinare în schimbul unei contraprestații (ex: vânzarea unui bun în schimbul unui preț, schimbul unui bun cu altul, transmiterea bunului în vederea stingerii unei obligații, transmiterea bunului în vederea formării capitalului social al unei societăți, în schimbul primirii de părți sociale/acțiuni etc.);
  • înstrăinare fără contraprestație (ex: donarea unui bun, renunțarea la dreptul de proprietate asupra unui bun etc.).

În cazul înstrăinării bunului în schimbul unei contraprestații, există o gamă largă și diversificată de moduri prin care aceasta se poate realiza, din care metionam, cu titlu exemplificativ:

  • prin vânzarea bunului, în baza unui contract de vânzare (ex: vânzarea unei case de locuit);
  • prin cesiunea bunului, în baza unui contract de cesiune (ex: cesionarea unui drept de creanță);
  • prin schimbul unui anumit bun cu un altul, în baza unui contract de schimb;
  • prin aducerea bunului ca aport în cadrul unei societăți, în schimbul primirii de părți sociale/acțiuni;
  • prin darea în plată a bunului, în baza unui contract de dare în plată (ex: dare în plată a unui bun în vederea stingerii unei datorii).

În cazul înstrăinării bunului fără o contraprestație, există o gamă restrânsă de moduri prin care aceasta se poate realiza, din care menționăm, cu titlu exemplificativ:

  • prin donarea bunului, în baza unui contract de donație;
  • prin renunțarea la dreptul de proprietate asupra unui imobil.

În funcție de natura bunului ce se dorește a fi înstrăinat și în funcție de tipul fiecărei posibilități de înstrăinare în parte, înstrăinarea prezintă anumite particularități, mai ales în ceea ce privește:

  • persoana care poate să dispună de bun prin înstrăinare (ex: o persoană insolvabilă nu poate să-și înstrăineze bunurile fără contraprestație);
  • persoana care poate să dobândească bunul (ex: avocații nu pot cumpăra drepturi litigioase);
  • contractul, respectiv actul prin care se înstrăinează bunul;
  • clauzele pe care contractul sau, după caz, actul de înstrăinare trebuie să le cuprindă;
  • forma contractului sau, după caz, a actului de înstrăinare (ex: verbală, scrisă, autentică etc.);
  • efectele specifice în ceea ce privește obligațiile înstrăinătorului (ex: obligația vânzătorului de a garanta împotriva evicțiunii);
  • efectele specifice în ceea ce privește obligațiile dobânditorului (ex: obligația cumpărătorului de a achita prețul);
  • data când se transferă bunul (ex: data incheierii contractului sau o dată ulterioră);
  • data când se predă bunul;
  • eventualele formalități desfășurate în fața autorităților/instituțiilor publice (ex: deschiderea unui nou rol fiscal, înscrierea dreptului într-un registru de publicitate etc.).

Dumitru, Popescu și Asociații oferă servicii complete în materia înstrăinării, respectiv dobândirii bunurilor, constând, printre altele, în:

  • identificarea bunului ce se dorește a fi înstrăinat/dobândit și stabilirea regimului juridic al acestuia;
  • identificarea, în funcție de voința înstrăinătorului/dobânditorului, a tipului de act necesar a fi încheiat pentru înstrăinare, respectiv pentru dobândire;
  • asistarea și reprezentarea înstrăinătorului/dobânditorului în vederea obținerii actelor și informațiilor necesare pentru înstrăinarea, respectiv bunului;
  • asistarea și reprezentarea înstrăinătorului/dobânditorului în vederea încheierii actului de înstrăinare, respectiv de dobândire;
  • asistarea și reprezentarea înstrăinătorului/dobânditorului în vederea efectuării formalităților ce urmează încheierii actului de înstrăinare (dacă este cazul).

Echipa DPA Legal

Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:

Alte informații privind Contractele cu clienții

Alte informații privind Întocmirea și negocierea contractelor

Alte informații privind Situația juridică a unui imobil

Alte informații privind Verificarea situației unei companii