Daune interese pentru revocarea intempestivă/fără justă cauză a administratorului
Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unui fost membru al consiliului de administrație al unei companii naționale într-un proces având ca obiect plata de daune interese pentru revocarea acestuia din funcție.
În urma demersurilor întreprinse, echipa DPA a obținut în instanță obligarea companiei naționale la plata daunelor interese către fostul membru al consiliului de administrație, datorită revocării fără justă cauză și intempestive a acestuia.
O persoană poate fi desemnată în cadrul unui consiliu de administrație al unei companii naționale prin intermediul hotărârii organelor de conducere, respectiv prin intermediul unei hotărâri a adunării generale ordinare a acționarilor.
Raporturile dintre companie și membrul consiliului de administrație îmbracă forma unui contract de mandat în care compania are calitatea de mandant, iar membrul consiliului de administrație are calitatea de mandatar.
Potrivit legislației actuale mandantul are dreptul să revoce oricând contractul de mandat.
Cu toate acestea, în situația în care revocarea este realizată fără o justă cauză și/sau intempestiv, mandatarul are dreptul să obțină daune interese pentru repararea prejudiciului cauzat.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost asigurate de avocatul Răzvan Popescu.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Angajarea personalului
Alte informații privind Numirea și revocarea administratorului
Alte informații privind Raporturile angajat vs angajator
Alte informații privind recuperarea creanțelor
Retragerea unui asociat/acționar din cadrul unei societăți (comerciale)
Servicii complete în materia retragerii unui asociat/acționar din cadrul unei societăți (comerciale) înființate în România O persoană fizică/juridică care deține calitatea de asociat/acționar în cadrul unei societăți (comerciale) înființate în România se poate retrage
Retragerea unui asociat din cadrul unei societăți (comerciale)
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului societar Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat un asociat în vederea retragerii acestuia din cadrul unei societăți (comerciale). În urma demersurilor întreprinse, echipa
Creditor vs debitor
Servicii complete în materia raporturilor juridice dintre creditori și debitori Orice raport dintre un creditor și un debitor are la bază o obligație, indiferent de tipul sau natura acesteia, obligație ce aparține debitorului. Obligația