Convenția de revocare a cesiunii de drepturi litigioase, în baza Legii nr. 10/2001, este valabilă
Dumitru, Popescu și Asociații a finalizat cu succes un dosar de instanță având ca obiect contestarea valabilității unei convenții de revocare a unei cesiuni de drepturi litigioase ce formau obiectul Legii nr. 10/2001.
O parte din persoanele care au formulat notificări de retrocedare în baza Legii nr. 10/2001, față de durata excesivă a procedurilor administrative, au ales să-și cesioneze drepturile către diferite persoane fizice sau juridice interesate.
În principiu, cesionarii drepturilor puteau continua procedurile administrative și/sau jurisdicționale urmând ca la finalizarea acestora să aibă posibilitatea de a obține restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului preluat în mod abuziv de statul comunist.
La nivelul anului 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 care a stabilit că cesionarii unor drepturi litigioase ce formau obiectul Legii nr. 10/2001 nu mai puteau beneficia de aceleași drepturi ca și cedenții, fiind îndreptățiți să primească numai un maxim de 15 % din valoarea drepturilor achiziționate.
În aceste condiții în practică au fost încheiate o serie de convenții de revocare a cesiunilor încheiate în trecut.
Încheierea unor astfel de convenții ce antrenau desființarea retroactivă a cesiunilor permitea înlăturarea limitării de 15% și continuarea procedurilor de către foștii proprietari (cedenții).
În unele cazuri instanțele judecătorești au fost sesizate în vederea verificării legalității unor astfel de convenții.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost asigurate de avocatul Răzvan Popescu.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Recunoașterea calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri)
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat trei persoane care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar aceasta
Menținerea legalității unei dispoziții de restituire în natură a unui imobil
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o societate (comercială) proprietara a unui imobil, in baza unui contract de vânzare-cumpărare
Ați cumpărat un apartament în baza Legii nr. 112/1995 și l-ați pierdut în favoarea fostului proprietar? Aflați cum puteți obține despăgubiri pentru apartamentul pierdut
Legea nr. 112/1995 este un act normativ cu o funcție dublă: în ceea ce privește foștii proprietari ai unor locuințe, preluate de statul comunist, fără titlu, în perioada 1945-1989, legea le oferă dreptul de
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Legea nr. 10/2001 (Legea imobilelor preluate abuziv)
Servicii complete în materia Legii nr. 10/2001 (Legea imobilelor preluate abuziv) În perioada anilor 1945-1989 statul comunist din România a preluat, în mod abuziv, majoritatea imobilelor, terenuri cu sau fără construcții, respectiv construcții, aflate
Aveți un proces de Legea nr. 10/2001 pe rolul instanțelor judecătorești și aveți nevoie de ajutor?
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945
Recunoașterea calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri)
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat trei persoane care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar aceasta