Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945-1989, pot obține fie restituirea bunurilor, fie despăgubiri.
Pentru a putea obține restituirea bunurilor, respectiv despăgubirile, orice persoană interesată este obligată să formuleze o notificare către autoritatea/instituția/persoana prevăzută de lege.
În lipsa notificării, chiar dacă imobilul dumneavoastră formează obiectul Legii nr. 10/2001, nu puteți obține restituirea acestuia și/sau despăgubiri.
Unul dintre cele mai importante aspecte legate de formularea notificării este dat de faptul că aceasta trebuia formulată numai într-un anumit termen prevăzut de lege, respectiv până la data de 14.02.2002.
Nu sunteți sigur dacă notificarea dumneavoastră a fost formulată în termen?
Contactați-ne și aflați răspunsul la întrebarea dumneavoastră.
Sunteți sigur că notificarea dumneavoastră nu a fost formulată în termen și doriți să aflați dacă mai puteți totuși să beneficiați de Legea nr. 10/2001?
Contactați-ne și aflați răspunsul la întrebarea dumneavoastră.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Ați primit de la ANRP/CNCI o decizie prin care vi se recunoaște dreptul la un număr de puncte? Sunteți de acord cu numărul punctelor?
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Ați primit de la ANRP/CNCI o adresă prin care sunteți informat că sunt necesare informații/înscrisuri noi pentru soluționarea dosarului dumneavoastră? Aflați cum trebuie să procedați
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Aveți un dosar de Legea nr. 18/1991 pe rolul ANRP/CNCI? Aflați dacă dosarul dumneavoastră poate fi analizat cu prioritate
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Legea nr. 18/1991 (Legea fondului funciar)
Servicii complete în materia Legii nr. 18/1991 (Legea fondului funciar) Toate terenurile situate în România, indiferent de titular sau destinația acestora, formează fondul funciar al României. În acest sens sunt prevederile art. 1 din
Ați obținut o hotărâre judecătorească într-un dosar de Legea nr. 18/1991? Aflați care sunt etapele următoare
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 18/1991 la care nu ați primit încă răspuns de la ANRP/CNCI
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor ( terenuri ) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri ( Cooperativele