Aflați ce înseamnă dreptul de folosință special acordat în baza Legii nr. 10/2001

Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945–1989, pot obține fie restituirea bunurilor, fie despăgubiri.

Procedura Legii nr. 10/2001 începe cu momentul formulării unei notificări, formulate de persoana care dorește redobândirea bunului și/sau despăgubiri și se finalizează cu momentul când persoana redobândește bunul și/sau despăgubirile cuvenite.

Legea nr. 10/2001 a fost adoptată într-o perioadă în care dreptul de proprietate asupra terenurilor situate pe teritoriul României nu putea să aparțină decât persoanelor fizice, respectiv persoanelor juridice române.

În anumite situații, există posibilitatea ca persoană îndreptățită la redobândirea terenului, în baza Legii nr. 10/2001, să fie cetățean străin sau apatrid, caz în care, fața de interdicția expusă la paragraful precedent, se putea pune problema tipului de drept conferit acestora.

Întrucât, pe de o parte, dreptul de proprietate asupra terenurilor situate pe teritorul României nu putea fi acordat cetățenilor străini, respectiv apatrizilor, iar pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 se aplica, în ceea ce privește redobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și în favoarea acestor persoane, statul român a trebuit să reglementeze această situație.

În acest sens, statul român a adoptat Ordonanța de Urgență a Guvernului României (O.U.G) nr. 184/2002.

Problema apărută a primit o rezolvare în sensul că, ori de câte ori, o persoană străină sau un apatrid era îndreptățită la redobândirea dreptului de proprietate asupra unui teren situat în România, în baza Legii nr. 10/2001, acesteia i se acorda nu dreptul de proprietate, ci un drept denumit drept de folosință special.

Acest drept de folosință special era foarte asemănător dreptului de proprietate, cu excepția atributului dreptului de dispoziție, în sensul că, persoana titulara a dreptului de folosință special nu aveam cum să înstrăineze către terți dreptul de proprietate asupra terenului, ci numai dreptul de folosință.

In acest sens sunt prevederile art. II alin. 1 din O.U.G. nr. 184/2002:

„Cetăţenii străini şi apatrizii care au calitatea de persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localităţilor, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosinţă special care conferă titularului drepturile şi obligaţiile conferite de lege proprietarului, cu excepţia dreptului de dispoziţie”.

Cu toate acestea, în situația în care persoana care era titulara dreptului de folosință special, dobândea ulterior calitatea de cetățean român, la cererea acesteia, dreptul său de folosință special putea fi convertit în drept de proprietate.

In acest sens sunt prevederile art. II alin. 4 din O.U.G. nr. 184/2002:

„În situaţia cetăţenilor străini şi apatrizilor care au dobândit un drept de folosinţă special asupra unor terenuri în condiţiile alin. (1), dreptul de folosinţă astfel dobândit se converteşte, la cerere, în drept de proprietate, după obţinerea cetăţeniei române de către persoanele respective”.

În situația în care persoana care era titulara dreptului de folosință special transmitea acest drept către un cetățean român sau către o persoană juridică română (prin vânzare, donație etc), la momentul încheierii contractului, dreptul de folosință special se transforma, în baza legii și fără nicio altă formalitate, în drept de proprietate, caz în care, dobânditorul obținea direct un drept de proprietate, iar nu un drept de folosință special.

In acest sens sunt prevederile art. II alin. 3 din O.U.G. nr. 184/2002:

„În cazul în care terţ dobânditor al dreptului de folosinţă este cetăţean român sau persoană juridică română, dreptul de folosinţă astfel dobândit se converteşte în drept de proprietate.”.

Până la data de 24.12.2006, în situația în care titularul dreptului de folosință special dorea să înstrăineze acest drept, acesta era obligat să respecte un drept de preempțiune al Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

In acest sens au fost prevederile art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 184/2002:

„În cazul prevăzut la alin. (1), la transmiterea dreptului de folosinţă către terţi, statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, are un drept de preemţiune la cumpărarea acestuia. Dreptul de preemţiune se va exercita în termen de 30 de zile de la notificarea expresă a intenţiei de înstrăinare a dreptului special de folosinţă şi a preţului acestuia”.

Pentru mai multe detalii referitoare la dreptul de folosință special acordat în baza Legii nr. 10/2001 vă rugăm să ne contactați.

Echipa DPA Legal

Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:

Alte informații privind Despăgubirile ANRP

Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate