În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea.
Unul dintre actele normative, cu caracter reparatoriu, adoptat în România este Legea nr. 1/2000.
De la momentul apariției și până în prezent, Legea nr. 1/2000 a suferit numeroase modificări și completări, printr-o serie de acte normative, din care cele mai importante sunt:
- Legea nr. 247/2005;
- Legea nr. 165/2013.
Legea nr. 1/2000 vi se aplică numai în situația în care vă încadrați în cazurile și condițiile prevăzute de acest act normativ.
Condiția de bază pentru ca Legea nr. 1/2000 să vi se aplice constă în faptul că dumneavoastră și/sau autorii dumneavoastră (părinți, bunici etc.) trebuie să fi fost proprietari asupra unui teren cu vegetație forestieră, iar acesta să fi fost preluat, în mod abuziv, în perioada 1945-1989.
Nu sunteți sigur că Legea nr. 1/2000 se aplică în cazul dumneavoastră?
Contactați-ne și aflați dacă Legea nr. 1/2000 este aplicabilă în cazul dumneavoastră.
Sunteți sigur că Legea nr. 1/2000 nu se aplică în cazul dumneavoastră?
Contactați-ne și aflați dacă în cazul dumneavoastră se aplică un alt act normativ.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Aveţi un dosar de Legea nr. 18/1991 pe rolul ANRP/CNCI? Aflaţi care este stadiul acestuia
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor (CCSD) la parcurgerea etapelor privind emiterea deciziei de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 247/2005 (fond funciar) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o persoană care avea pe rolul Comisiei Centrale pentru
Aveți un proces de Legea nr. 18/1991 pe rolul instanțelor judecătorești și aveți nevoie de ajutor?
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Ați primit de la ANRP/CNCI o decizie prin care vi se recunoaște dreptul la un număr de puncte? Aflați cum le puteți valorifica
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și / sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole
Ați primit de la ANRP/CNCI o decizie prin care vi se recunoaște dreptul la un număr de puncte? Sunteți de acord cu numărul punctelor?
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Ați primit de la ANRP/CNCI o adresă prin care sunteți informat că sunt necesare informații/înscrisuri noi pentru soluționarea dosarului dumneavoastră? Aflați cum trebuie să procedați