
Bogdan Mircea Lucian Dumitru – fondator și partener coordonator în cadrul ” Dumitru, Popescu și Asociații „
Bogdan este este avocat definitiv membru al Baroului București ( www.baroul-bucuresti.ro ) barou afiliat Uniunii Naționale a Barourilor din România ( U.N.B.R. ) ( www.unbr.ro ).
Educație și pregătire teoretică
Pregătirea teoretică a lui Bogdan acoperă atât domeniul juridic, cât și domeniul economic, fiind absolvent al mai multor unități de învățământ: Baroul București – titlul de avocat definitiv, Baroul București – titlul de avocat stagiar, Academia de Științe Economice – absolvent curs post universitar specializarea contabilitate, Universitatea București, Facultatea de drept – absolvent, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Filosofie și Jurnalistică – absolvent.
Experiență profesională
Expertiza profesională a lui Bogdan în domeniul juridic, acumulată în cei peste 24 de ani de practică, acoperă atât litigii complexe desfășurate în fața instanțelor judecătorești naționale, instanțelor arbitrale și altor organe cu activitate jurisdicțională, cât și consilierea a numeroase companii naționale și internaționale și persoane fizice.
În materia dreptului civil, procesele au privit toate instituțiile fundamentale ale acestei ramuri de drept: acțiuni în revendicare, acțiuni în constatarea nulității absolute a unor acte juridice, acțiuni în desființarea construcțiilor edificate în mod nelegal, acțiuni privind stabilirea și exercitarea dreptului de servitute, acțiuni în desființarea unor contracte, procese privind dezbaterea succesiunilor și partajarea bunurilor, în timp ce activitatea de consultanță a privit: negocierea și încheierea contractelor, adaptarea clauzelor contractuale, verificarea situației juridice a bunurilor, formularea de opinii legale privind tranzacționarea bunurilor etc.
În materia dreptului comercial, procesele au privit atât raporturile intra societare, cât și raporturile de afaceri dintre diferite companii naționale și internaționale: acțiuni în anularea hotărârilor AGA, acțiuni privind excluderea unui asociat din cadrul unei societăți comerciale, acțiuni privind autorizarea retragerii unui asociat, acțiuni privind dizolvarea societăților, acțiuni în angajarea răspunderii administratorului pentru prejudiciile cauzate companiei, în timp ce activitatea de consultanță a privit: negocierea și redactarea actelor corporatiste, consilierea în procedura de preluare a unor companii, consultanță și finalizarea procedurilor de fuziune / divizare, recuperarea creanțelor etc.
În materia insolvenței, procesele au privit toate remediile legale stabilite de legislația din domeniul insolvenței: deschiderea procedurii de insolvență, contestarea deschiderii procedurii insolvenței, înscrierea creditorilor la masa credală, inlaturarea anumitor creditori de la masa credală, anularea actelor frauduloase, protejarea membrilor organelor de administrare de acțiunile privind angajarea răspunderii acestora, asistarea participanților la procedura falimentului, consilierea în cadrul ședințelor adunării generale a creditorilor etc.
În domeniul pharma, activitățile de consiliere au acoperit o serie de activități integrate în colaborare cu specialiști din diverse ramuri ale domeniului medical: participarea la conferite de profil, consiliere în privința comercializării produselor farmaceutice, parafarmaceutice și a echipamentelor medicale, înființarea și autorizarea funcționarii unor spitale, înființarea și autorizarea funcționarii mai multor clinici medicale, consultanță în cadrul procedurilor de redactare a unor proiecte legislative în domeniul legislației medicale și farmaceutice etc.
Domenii profesionale recente
Articole recente
Aflați dacă imobilul dumneavoastră formează obiectul Legii nr. 290/2003
În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea. Unul
Aveți un proces de Legea nr. 10/2001 pe rolul instanțelor judecătorești și aveți nevoie de ajutor?
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945
Recunoașterea calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri)
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat trei persoane care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar aceasta
Menținerea legalității unei dispoziții de restituire în natură a unui imobil
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o societate (comercială) proprietara a unui imobil, in baza unui contract de vânzare-cumpărare