Consultanță juridică privind alinierea la standardele impuse de GDPR (Protecția datelor cu caracter personal)

Dumitru, Popescu și Asociații a acordat consultanță juridică uneia dintre cele mai importante companii de foraj din România, în vederea implementării măsurilor organizatorice și tehnice impuse de legislația privind protecția datelor cu caracter personal.

Noua legislație privind protecția datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora (cunoscută sub denumirea de GDPR-General Data Protection Regulation) impune tuturor operatorilor de date cu caracter personal implementarea anumitor măsuri organizatorice și tehnice.

Măsurile sunt destinate să asigure respectarea drepturilor persoanelor vizate (persoanele ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate) și diferă de la companie la companie, în funcție de o serie de factori (ex. obiectul de activitate, ramura de industrie, numărul de angajați, organigrama, modul efectiv de desfășurare al activității etc.).

În principiu, măsurile cuprind o parte scrisă (constând într-o serie de documente care să prevadă modul în care datele cu caracter personal urmează a fi prelucrate), o parte tehnică (constând în implementarea unor măsuri de securitate a informației), precum și o parte de instruire (constând în familiarizarea persoanelor implicate în prelucrarea datelor cu cerințele legislative).

Din partea echipei DPA consultanța juridică a fost acordată de avocații Răzvan Popescu, Cristina Gebăilă și Răzvan Constantin.

Echipa DPA Legal

Accesați serviciile oferite de avocații DPA:


Alte informații privind Confidențialitatea informațiilor

Contractele și alte acte juridice

ianuarie 17th, 2018|0 Comments

Servicii complete în materia contractelor și a altor acte juridice Contractul reprezintă acordul de voințe, a două sau mai multor persoane, în scopul producerii anumitor efecte dorite de acestea. În acest sens sunt prevederile

Alte informații privind GDPR – Protecția datelor cu caracter personal

Drepturile dumneavoastră

februarie 14th, 2018|0 Comments

Drepturile dumneavoastră în cazul în care vi se prelucrează datele cu caracter personal În măsura în care dumneavoastră aveți calitatea de persoană fizică, aveți o serie de drepturi în ceea ce privește prelucrarea datelor