Ce înseamnă insolvență?
Comerțul, în toate formele sale, productia, vânzarea și furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii, nu ar fi posibil fără participarea celor mai importanți doi factori: comercianții și consumatorii, fiecare categorie cu drepturile și interesele sale.
Orice comerciant se înființează și își desfășoară activitatea în vederea obținerii de profit.
De cele mai multe ori, deciziile luate sunt în concordață cu cerințele pieței, iar scopul comerciantului este atins, acesta obținând profit.
În anumite situații, circumstanțele pot determina ca un comerciat să intre în incapacitate de plată, caz în care, acesta poate intra în procedura insolvenței.
Intrarea unui comerciant în cadrul procedurii insolvenței determină o radicală schimbare în ceea ce privește modul de organizare și de funcționare al acestuia.
În situația în care sunteți un comerciant aflat sau pe cale de intrare în incapacitate de plată, contactați-ne și aflați ce înseamnă procedura insolvenței pentru dumneavoastră, ce presupune aceasta, care sunt avantajele și/sau dezavantajele acesteia.
Intrarea unui comerciant în incapacitate de plata afectează și persoanele cu care acesta se află în raporturi contractuale sau de orice altă natură, determinând o schimbare radicală a acestora.
În situația în care sunteți într-un raport contractual, sau de orice altă natură, cu un comerciant care a intrat sau urmează să intre în incapacitate de plată, contactați-ne și aflați cum sunteți afectat și care sunt măsurile necesare pentru a vă proteja drepturile și interesele.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Intrarea în procedura insolvenței
Alte informații privind Verificarea situației unei companii
Reducerea capitalului social al unei societăți (comerciale)
Servicii complete în materia reducerii capitalului social al unei societăți (comerciale) înființate în România La momentul înființării unei societăți (comerciale) în România capitalul social al acesteia este obligatoriu a fi stabilit. Pe parcursul existenței
Reducerea capitalului social al unei societăți (comerciale) pe acțiuni de tip închis
Un nou succes ale echipei DPA în materia dreptului societar Dumitru, Popescu și Asociații a asistat una dintre cele mai mari societăți (comerciale) de transport din județul Prahova, din perioada comunistă, în vederea reducerii
Majorarea capitalului social al unei societăți (comerciale)
Servicii complete în materia majorării capitalului social al unei societăţi (comerciale) înființate în România La momentul înființării unei societăți (comerciale) în România se stabilește, în mod obligatoriu, capitalul social al acesteia, precum și modul