Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate)
Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unei persoane care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 în vederea obținerii despăgubirilor prevăzute de lege.
Ca urmare a demersurilor întreprinse, echipa DPA a obținut în instanță, pentru persoana notificatoare, recunoașterea calității acesteia de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de puncte, pentru mai multe imobile imposibil de restituit în natură.
Potrivit legislației actuale, în situația în care unitatea deținătoare (entitatea investită cu soluționarea notificării în baza Legii nr. 10/2001) nu soluționează dosarul de Legea nr. 10/2001, persoana care a formulat notificarea se poate adresa instanței de judecată pentru stabilirea drepturilor ce i se cuvin.
În măsura în care imobilul solicitat a fi retrocedat nu mai poate fi restituit în natură persoana notificatoare are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de puncte.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost acordate de avocații Răzvan Popescu și Răzvan Constantin.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Recunoașterea calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri)
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat două persoane care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 și care
Recunoașterea calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri)
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o persoană care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 și care
Legea nr. 1/2000 (Legea terenurilor cu vegetaţie forestieră)
Servicii complete în materia Legii nr. 1/2000 (Legea terenurilor cu vegetație forestieră) În perioada anilor 1945-1989 statul comunist din România a preluat, în mod abuziv, majoritatea terenurilor cu destinație forestieră aflate în proprietatea diverselor
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Recunoașterea calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri)
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat trei persoane care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 și care
Recunoașterea calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri)
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o persoană care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 și care
Recunoașterea calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri)
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat două persoane care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 și care
Alte informații privind Situația juridică a unui imobil