Servicii complete în materia reducerii capitalului social al unei societăți (comerciale) înființate în România

La momentul înființării unei societăți (comerciale) în România capitalul social al acesteia este obligatoriu a fi stabilit.

Pe parcursul existenței unei societăți (comerciale) poate apărea necesitatea reducerii capitalului social al acesteia.

În principiu, reducerea capitalului social al unei societăți (comerciale) poate apărea în următoarele cazuri:

  • scoaterea din capitalul social al societății a unui bun care a fost adus ca aport la formarea capitalului social;
  • retragerea unui asociat/acționar din cadrul societății;
  • excluderea unui asociat/acționar din cadrul societății;
  • înregistrarea de către societate a unor pierderi;
  • dorința asociaților/acționarilor de a obține de la societate, în tot sau în parte, aportul adus sau contravaloarea acestuia.

Modurile în care capitalul social al unei societăți (comerciale) poate fi redus sunt, în principiu, următoarele:

  • reducerea numărului de părți sociale/acțiuni emise de societate;
  • reducerea valorii nominale a părților sociale/acțiunilor emise de societate.

În acest sens sunt prevederile art. 207 din Legea nr. 31/1990:

„Capitalul social poate fi redus prin:

a) micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
b) reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;
c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.

(2) Capitalul social mai poate fi redus, atunci când reducerea nu este motivată de pierderi, prin:

a) scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate;
b) restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;
c) alte procedee prevăzute de lege”.

Fiecare caz și modalitate de reducere a capitalului social se poate realiza numai cu respectarea anumitor condiții specifice, impuse de lege, respectiv de actul constitutiv al societății.

Dumitru, Popescu și Asociații oferă servicii complete în materia reducerii capitalului social al unei societăți (comerciale) înființate în România, constând, printre altele, în:

  • verificarea cazurilor și condițiilor impuse de lege, respectiv de actul constitutiv al societății (comerciale) în cauză, privind reducerea capitalului social;
  • asistență juridică și reprezentare în vederea reducerii capitalului social al societății (comerciale) în cauză.

Echipa DPA Legal

Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:


Alte informații privind Majorarea capitalului social

Alte informații privind Verificarea situației unei companii