Legea nr. 1/2000 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de terenurile lor cu vegetație forestiera pot obține redobândirea dreptului de proprietate asupra acestora și/sau dobândirea dreptului de proprietate asupra unor alte terenuri cu vegetație forestieră și/sau despăgubiri.

Pentru a putea obține restituirea terenurilor, respectiv despăgubirile, orice persoană interesată este obligată să formuleze o cerere de reconstituire catre autoritatea competentă.

Procedura Legii nr. 1/2000 începe cu momentul formulării unei cereri de reconstituire, formulate de persoana care dorește redobândirea terenului și/sau despăgubiri și se finalizează cu momentul când persoana redobândește terenul și/sau despăgubirile cuvenite.

În această perioadă, dosarul dumneavoastră parcurge mai multe etape în fața diverselor autorități/instituții/persoane, fiecare etapă fiind caracterizată prin anumite condiții și termene impuse de lege.

În principiu, dosarul dumneavoastră de Legea nr. 1/2000 poate parcurge:

  • o etapă finalizată în fața Comisiei Locale și Comisiei Județene;
  • o etapă finalizată în fața Comisiei Locale și Comisiei Județene, urmată de o etapă în fața Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP)/Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI).

La rândul său, a doua etapă, cea desfășurată în fața Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), parcurge trei faze:

  • faza 1, care constă în verificarea legalității actului prin care vi s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la primirea despăgubirilor, act emis de Comisia Locală/Comisia Județeană;
  • faza 2, care constă în stabilirea cuantumului despăgubirilor ce vi se cuvin;
  • faza 3, emiterea actului prin care vă sunt acordate despăgubirile ce vi se cuvin, în forma prevăzută de lege.

La rândul său, a treia fază se finalizează prin emiterea de catre Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a unei decizii prin care vi se recunoaște dreptul de a primi un anumit număr de puncte (1 punct = 1 leu).

Decizia emisă de către Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) vă este comunicată.

Decizia este actul final prin care vi se stabilesc despăgubirile la care aveți dreptul, precum și cuantumul acestora.

De la momentul primirii acestui act dumneavoastră nu mai trebuie să vă întrebați care este cuantumul despăgubirilor la care aveți dreptul, ci trebuie să alegeți cum înțelegeți să intrați în posesia acestora.

Punctele obținute de dumneavoastră pot fi valorificate, în principiu, prin oricare din următoarele moduri:

  • le vindeți contra unui preț;
  • le înstrăinați contra unui bun și / sau prestații;
  • le folosiți pentru achiziționarea bunurilor scoase de autoritățile statului la licitație, în cadrul Legii nr. 165/2013;
  • le transformați în numerar;
  • le donați.

Sunteți titularul unei decizii privind acordarea de puncte și doriți să le valorificați printr-unul din modurile expuse mai sus?

Contactați-ne și aflați cum puteți să vă valorificați punctele obținute.

Echipa DPA Legal

Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:


Alte informații privind Despăgubirile ANRP

Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate