Legea nr. 1/2000 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de terenurile lor cu vegetație forestiera pot obține redobândirea dreptului de proprietate asupra acestora și/sau dobândirea dreptului de proprietate asupra unor alte terenuri cu vegetație forestieră și/sau despăgubiri.
Pentru a putea obține restituirea terenurilor, respectiv despăgubirile, orice persoană interesată este obligată să formuleze o cerere de reconstituire catre autoritatea competentă.
Procedura Legii nr. 1/2000 începe cu momentul formulării unei cereri de reconstituire, formulate de persoana care dorește redobândirea terenului și/sau despăgubiri și se finalizează cu momentul când persoana redobândește terenul și/sau despăgubirile cuvenite.
În această perioadă, dosarul dumneavoastră parcurge mai multe etape în fața diverselor autorități/instituții/persoane, fiecare etapă fiind caracterizată prin anumite condiții și termene impuse de lege.
În funcție de stadiul în care se află dosarul dumnevoastră de Legea nr. 1/2000 dumneavoastră puteți să aveți o estimare în ceea ce privește drepturile care vi se cuvin și termenul în care le puteți obține.
Aveți un dosar de Legea nr. 1/2000 și nu știți care este stadiul acestuia, nu știți ce urmează să obțineți și în ce termen?
Contactați-ne și aflați stadiul dosarului dumneavoastră de Legea nr. 1/2000.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Recunoașterea calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri)
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat două persoane care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar aceasta
Obținerea deciziei privind acordarea punctelor
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 165/2013 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o persoană care avea pe rolul Comisiei Naționale pentru
Aflați dacă dosarul dumneavoastră de Legea nr. 10/2001 este complet
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945-1989,
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 10/2001 la care nu ați primit încă răspuns de la unitatea deținătoare
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945-1989,
Obţinerea deciziei privind acordarea punctelor