În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea.
Unul dintre actele normative, cu caracter reparatoriu, adoptat în România este Legea nr. 18/1991.
De la momentul apariției și până în prezent, Legea nr. 18/1991 a suferit numeroase modificări și completări, printr-o serie de acte normative, din care cele mai importante sunt:
- Legea nr. 169/1997;
- Legea nr. 1/2000;
- Legea nr. 247/2005;
- Legea nr. 165/2013.
Pentru ca o persoană să poată beneficia de prevederile Legii nr. 18/1991 este obligatoriu că aceasta să fi formulat o cerere de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate în cadrul termenului prevăzut de lege.
Față de modificările legislative survenite, termenul pentru formularea cererii de reconstituire a fost modificat, în mod succesiv și s-a împlinit, cel mai târziu, la data de 30.11.2005.
În acest sens sunt prevederile art. III din Titlul VI al Legii nr. 247/2005:
„Persoanele fizice şi persoanele juridice pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferenţele de suprafaţă ce pot fi restituite conform prezentei legi, până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv”.
Cu toate acestea, Legea nr. 18/1991 prevede și cazuri în care cererea de constituire a dreptului de proprietate poate fi formulată oricând, chiar și în prezent.
De exemplu în situația în care dumneavoastră sunteți proprietarul unei construcții, situate în intravilan și aveți un drept de folosință asupra terenului, ca urmare a aplicării Legii nr. 58/1974, puteți formula cerere de constituire a dreptului de proprietate chiar și în prezent.
În acest sens sunt prevederile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991:
„Terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor „.
Nu sunteți sigur dacă ați formulat cererea de reconstituire în termen?
Contactați-ne și aflați răspunsul la întrebarea dumneavoastră.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Aflați dacă imobilul dumneavoastră formează obiectul Legii nr. 290/2003
În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea. Unul
Legea nr. 10/2001 (Legea imobilelor preluate abuziv)
Servicii complete în materia Legii nr. 10/2001 (Legea imobilelor preluate abuziv) În perioada anilor 1945-1989 statul comunist din România a preluat, în mod abuziv, majoritatea imobilelor, terenuri cu sau fără construcții, respectiv construcții, aflate
Aveți un proces de Legea nr. 10/2001 pe rolul instanțelor judecătorești și aveți nevoie de ajutor?
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 290/2003 la care nu ați primit încă răspuns de la Comisia Județeană
Legea nr. 290/2003 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de imobilele lor, respectiv de recoltele lor, pot obține despăgubiri pentru acestea. Pentru ca
Aflați dacă ați formulat cererea în termenul prevăzut de Legea nr. 290/2003
În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea. Unul
Aflați dacă imobilul dumneavoastră formează obiectul Legii nr. 290/2003
În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea. Unul