Legea nr. 1/2000 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de terenurile lor cu vegetație forestiera pot obține redobândirea dreptului de proprietate asupra acestora și/sau dobândirea dreptului de proprietate asupra unor alte terenuri cu vegetație forestieră și/sau despăgubiri.

Pentru a putea obține restituirea terenurilor, respectiv despăgubirile, orice persoană interesată este obligată să formuleze o cerere de reconstituire către autoritatea competentă.

Procedura Legii nr. 1/2000 începe cu momentul formulării unei cereri de reconstituire, formulate de persoana care dorește redobândirea terenului și/sau despăgubiri și se finalizează cu momentul când persoana redobândește terenul și/sau despăgubirile cuvenite.

În această perioadă, dosarul dumneavoastră parcurge mai multe etape în fața diverselor autorități/instituții/persoane, fiecare etapă fiind caracterizată prin anumite condiții și termene impuse de lege.

În principiu, dosarul dumneavoastră de Legea nr. 1/2000 poate parcurge:

  • o etapă finalizată în fața Comisiei Locale și Comisiei Județene;
  • o etapă finalizată în fața Comisiei Locale și Comisiei Județene, urmată de o etapă în fața Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP)/Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI).

La rândul său, a doua etapă, cea desfășurată în fața Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), parcurge trei faze:

  • faza 1, care constă în verificarea legalității actului prin care vi s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la primirea despăgubirilor, act emis de Comisia Locală/Comisia Județeană;
  • faza 2, care constă în stabilirea cuantumului despăgubirilor ce vi se cuvin;
  • faza 3, emiterea actului prin care vă sunt acordate despăgubirile ce vi se cuvin, în forma prevăzută de lege.

În cadrul primei faze, există posibilitatea ca dumneavoastră să primiți o adresă/notificare din partea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), prin care vi se pune în vedere că sunt necesare informații/înscrisuri noi în vederea soluționării dosarului dumneavoastră.

În general, prin intermediul unei astfel de adrese/notificări sunteți informat că sunt necesare informații/înscrisuri suplimentare în vederea:

  • stabilirii situației faptice și/sau juridice a imobilului la data preluării de către statul comunist;
  • stabilirii situației faptice și/sau juridice a imobilului în prezent;
  • stabilirii caracteristicilor imobilului teren (identificare, poziționare, vecinătăți etc.);
  • stabilirii moștenitorilor persoanelor deposedate.

Toate informațiile/înscrisurile solicitate prin adresa/notificarea pe care o primiți sunt necesare pentru ca autoritatea să stabilească, în mod legal, drepturile de care dumneavoastră trebuie să beneficiați și întinderea (cuantumul) acestora.

Față de aceasta împrejurare, vă recomandăm să efectuați demersurile care se impun în vederea transmiterii catre Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a tuturor informațiilor și/sau înscrisurilor solicitate.

Ați primit o adresă/notificare prin care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) vă solicita informații și/sau înscrisuri suplimentare?

Contactați-ne și obțineți transmiterea tuturor informațiilor și/sau înscrisurilor solicitate către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI).

Echipa DPA Legal

Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:


Alte informații privind Despăgubirile ANRP

Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate