Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului civil
În urma demersurilor întreprinse, Dumitru, Popescu și Asociații a obținut în instanță recunoașterea teoriei, potrivit căreia, titularul unui drept de retenție asupra unui bun nu are dreptul de a folosi bunul, iar în situația în care-l folosește poate fi obligat la plata contravalorii lipsei de folosință a bunului.
În esența, titularul unui drept de retenție are dreptul de a refuza restituirea bunului grevat de acest drept până la momentul la care debitorul își execută obligațiile față de acesta.
Cu toate aceste, faptul că titularul dreptului de retenție are dreptul să nu restituie bunul nu echivalează cu dreptul acestuia de a-l folosi.
În situația în care titularul dreptului de retenție folosește bunul, acesta poate fi obligat, în condițiile legii, la plata contravalorii lipsei de folosință a acestuia.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost asigurate de:
Răzvan Popescu.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Dreptul de folosință asupra terenului
Obligarea autorității contractante la plata serviciilor prestate
Un nou succes al echipei DPA în materia achizitiilor publice Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat un creditor în vederea obligării autorității contractante la plată serviciilor prestate. În urma demersurilor întreprinse, echipa
Legea nr. 290/2003 (Legea privind bunurile din Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța)
Servicii complete în materia Legii nr. 290/2003 (Legea privind bunurile din Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța) Ca urmare a încheierii celui de al doilea război mondial o serie de persoane au fost
Aflați când primiți efectiv plata despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 290/2003
Legea nr. 290/2003 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de imobilele lor, respectiv de recoltele lor, pot obține despăgubiri pentru acestea. Pentru ca
Alte informații privind Dreptul de proprietate
Alte informații privind Relațiile creditor vs debitor
Alte informații privind Situația juridică a unui imobil