Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului civil
În urma demersurilor întreprinse, Dumitru, Popescu și Asociații a obținut în instanță recunoașterea teoriei, potrivit căreia, titularul unui drept de retenție asupra unui bun nu are dreptul de a folosi bunul, iar în situația în care-l folosește poate fi obligat la plata contravalorii lipsei de folosință a bunului.
În esența, titularul unui drept de retenție are dreptul de a refuza restituirea bunului grevat de acest drept până la momentul la care debitorul își execută obligațiile față de acesta.
Cu toate aceste, faptul că titularul dreptului de retenție are dreptul să nu restituie bunul nu echivalează cu dreptul acestuia de a-l folosi.
În situația în care titularul dreptului de retenție folosește bunul, acesta poate fi obligat, în condițiile legii, la plata contravalorii lipsei de folosință a acestuia.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost asigurate de:
Răzvan Popescu.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Dreptul de folosință asupra terenului
Majorarea capitalului social al unei societăți (comerciale)
Servicii complete în materia majorării capitalului social al unei societăţi (comerciale) înființate în România La momentul înființării unei societăți (comerciale) în România se stabilește, în mod obligatoriu, capitalul social al acesteia, precum și modul
Obligația legală de auditare a unei societăți (comerciale) înființate în România și efectele acesteia asupra societății
Servicii complete în materia obligației legale de auditare a unei societăți (comerciale) înființate în România și efectele acesteia asupra societatii Obligația legală de auditare/Noțiune În principiu, există trei cazuri în care o societate (comercială)
Numirea și revocarea cenzorilor/auditorilor financiari ai unei societăți (comerciale)
Servicii complete în materia numirii și revocării cenzorilor/auditorilor financiari ai unei societăți (comerciale) înființate în România Orice persoană juridică înființată în România, în principiu, are organe de control. În materia societăților (comerciale) organele de
Alte informații privind Dreptul de proprietate
Alte informații privind Relațiile creditor vs debitor
Alte informații privind Situația juridică a unui imobil