Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului civil
Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat proprietarii unui teren afectat parțial de o conductă de deversare a apelor uzate cu privire la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului.
În urma demersurilor întreprinse, echipa DPA a obținut în instanță obligarea proprietarului/utilizatorului conductei de deversare a apelor uzate la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului afectat de trecerea conductei.
În anumite situații există posibilitatea ca un teren aparținând unui proprietar să fie străbătut, în tot sau în parte, de o conductă de deversare a apelor uzate, conductă aflată în proprietatea sau, după caz, utilizarea unei alte persoane.
Potrivit legislației române un teren afectat de trecerea unei astfel de conducte comporta anumite restricții, printre care se număra și aceea referitoare la interdicția ridicării unei construcții.
Proprietarul terenului poate solicita și obține contravaloarea lipsei de folosință a terenului afectat de conducta respectivă.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost asigurate de:
Răzvan Popescu.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Dreptul de proprietate
Alte informații privind Dreptul de servitute/trecere
Alte informații privind Recuperarea creanțelor
Executarea silită a bunurilor aflate sub un sechestru asigurător aplicat într-un dosar penal
Aplicarea unui sechestru asigurător în cadrul unui dosar penal împiedică executarea silită a bunului sechestrat la cererea unor creditori, terți față de dosarul penal? În cele ce urmează vom încerca să oferim un răspuns
În cazul accesiunii imobiliare artificiale constructorul este de rea credința atunci când edifică construcția știind că terenul nu-i aparține
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului civil Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat proprietarii unui imobil împotriva pretențiilor ridicate de o persoană în baza accesiunii imobiliare artificiale. În urma
Obligarea asigurătorului la plata daunelor interese pentru prejudiciul cauzat de transportator
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului civil Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o societate (comercială) în vederea obținerii daunelor interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat de un transportator de
Alte informații privind Relațiile creditor vs debitor
Retragerea unui asociat din cadrul unei societăți (comerciale) și obligarea societății la plata drepturilor cuvenite
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului societar Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat un asociat minoritar din cadrul unei societăți (comerciale) în vederea retragerii acestuia din cadrul societății și obligării
Retragerea unui asociat/acționar din cadrul unei societăți (comerciale)
Servicii complete în materia retragerii unui asociat/acționar din cadrul unei societăți (comerciale) înființate în România O persoană fizică/juridică care deține calitatea de asociat/acționar în cadrul unei societăți (comerciale) înființate în România se poate retrage
Retragerea unui asociat din cadrul unei societăți (comerciale)
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului societar Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat un asociat în vederea retragerii acestuia din cadrul unei societăți (comerciale). În urma demersurilor întreprinse, echipa