Un nou succes al echipei DPA în materia insolvenței
Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unor creditori în vederea înlăturării altui creditor din tabelul preliminar al obligațiilor unei debitoare aflate în stare de insolvență.
În urma demersurilor întreprinse echipa DPA a obținut în instanță înlăturarea parțială a creditorului contestat din tabelul preliminar al obligațiilor debitoarei.
În cazul deschiderii procedurii insolvenței față de un debitor, toate creanțele deținute împotriva acestuia, anterior deschiderii procedurii, se înscriu, în condițiile legii, în tabelul preliminar al obligațiilor debitorului.
Împotriva înscrierii creanței unui creditor în tabelul preliminar al obligațiilor, ceilalți creditori pot formula contestație, solicitând înlăturarea creditorului respectiv din tabel.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost asigurate de:
Bogdan Dumitru și Răzvan Popescu.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Intrarea în procedura insolvenței
Alte informații privind Relațiile creditor vs debitor
Retragerea unui asociat din cadrul unei societăți (comerciale) și obligarea societății la plata drepturilor cuvenite
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului societar Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat un asociat minoritar din cadrul unei societăți (comerciale) în vederea retragerii acestuia din cadrul societății și obligării
Retragerea unui asociat/acționar din cadrul unei societăți (comerciale)
Servicii complete în materia retragerii unui asociat/acționar din cadrul unei societăți (comerciale) înființate în România O persoană fizică/juridică care deține calitatea de asociat/acționar în cadrul unei societăți (comerciale) înființate în România se poate retrage
Retragerea unui asociat din cadrul unei societăți (comerciale)
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului societar Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat un asociat în vederea retragerii acestuia din cadrul unei societăți (comerciale). În urma demersurilor întreprinse, echipa
Alte informații privind Verificarea situației unei companii
Autorizarea funcționării unei societăți (comerciale) în România
Servicii complete în materia autorizării funcționării unei societăți (comerciale) în România Pentru ca o societate (comercială) înființată în România să poată desfășura activități comerciale, potrivit obiectului sau de activitate, aceasta trebuie să obțină autorizațiile
Înființarea unei societăți (comerciale) în România
Cum înființați o societate (comercială) în România În România, potrivit Legii nr. 31/1990, pot fi înființate următoarele categorii de societăți (comerciale): societăți în nume colectiv; societăți în comandită simplă; societăți în comandita pe acțiuni;
Societate cu răspundere limitată (S.R.L.) sau societate pe acțiuni (S.A.)?
Înființați o societate cu răspundere limitată (S.R.L.) sau o societate pe acțiuni (S.A.) ? Echipa DPA oferă servicii complete pentru că dumneavoastră să decideți care este răspunsul la întrebarea precedentă. În România, potrivit Legii