Între noțiunea de insolvență și cea de insolvabilitate există o diferență netă.

Noțiunea de insolvență

În România, există două acte normative, cu caracter general, care reglementează procedura insolvenței, Legea nr. 85/2006 și Legea nr. 85/2014.

Noțiunea de insolvență este definită în cuprinsul ambelor acte normative.

În baza Legii nr. 85/2006, potrivit art. 3 pct. 1, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile:

a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadentă, nu a plătit datoria sa fată de creditor; prezumția este relativă;

b) insolventă este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănesti disponibile la data scadenței.

În baza Legii nr. 85/2014, potrivit art. 5 alin. 1 pct. 29, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, astfel:

a) insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă;

b) insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănesti disponibile la data scadenței.

Noțiunea de insolvabilitate

Noțiunea de insolvabilitate este reglementată, cu titlu general, de noul Cod Civil al României.

Potrivit noului Cod Civil, art. 1417 alin. 2, prin noțiunea de insolvabilitate a unei persoane se înțelege inferioritatea activului patrimonial al acesteia ce poate fi supus, potrivit legii, executării silite, față de valoarea totală a datoriilor exigibile ale persoanei respective.

Noțiunea de insolvabilitate este reglementată, cu titlu particular, de noul Cod de Procedura Fiscală al României.

Potrivit Noului Cod de Procedura Fiscală, art. 265 alin. 1, prin noțiunea de insolvabilitate a unei persoane se înțelege debitorul unor obligații fiscale ale cărui venituri ori bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile.

Diferența esențială între insolvență și insolvabilitate

În cazul insolvenței, persoana afectată de această situație nu dispune de sumele de bani necesare pentru a-și plăti datoriile certe, lichide și exigibile față de creditorii săi, indiferent de faptul că aceasta are suficiente bunuri/active pe care dacă le-ar valorifica ar putea obține sumele necesarii achitării datoriilor restante.

Cu alte cuvinte, noțiunea de insolvență se referă exclusiv la faptul că o persoană nu mai are banii necesari pentru acoperirea datoriilor sale, iar nu la faptul că valoarea bunurilor pe care le deține ar fi mai mică decât valoarea obligațiilor sale (cazul insolvabilității).

În acest sens o persoană se poate afla în stare de insolvență chiar și în situația în care bunurile sale ar acoperi cu peste 100% valoarea datoriilor sale, dar nu are lichidități imediate pentru a efectua plata.

De multe ori insolvabilitatea atrage insolvența.

Cu toate acestea, în anumite situații, o persoană insolvabilă poate să nu fie declarată în stare de insolvență prin simpla contractare a unui împrumut în vederea plății datoriilor curente.

Pentru mai multe detalii referitoare la insolvență/insolvabilitate vă rugăm să ne contactați.

Echipa DPA Legal

Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:

Alte informații privind Intrarea în procedura insolvenței

Alte informații privind Recuperarea creanțelor

Alte informații privind Relațiile creditor vs debitor

Alte informații privind Verificarea situației unei companii