Legea nr. 10/2001 – Înaintarea dosarului administrativ către Instituția Prefectului în vederea emiterii avizului de legalitate
Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unui număr de trei persoane în cadrul unui dosar de Legea nr. 10/2001 având ca obiect obligarea unității deținătoare la înaintarea dosarului către Instituția Prefectului în vederea inițierii controlului de legalitate.
În urma demersurilor întreprinse, echipa DPA a obținut în instanță obligarea unității deținătoare la înaintarea întregului dosar format în baza Legii nr. 10/2001 către Instituția Prefectului în vederea realizării controlului de legalitate.
Potrivit legislației actuale, după emiterea dispoziției privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de puncte, unitatea deținătoare este obligată să înainteze atât dispoziția, cât și întreg dosarul de Legea nr. 10/2001 către Instituția Prefectului pentru inițierea controlului de legalitate.
În anumite situații, între momentul emiterii dispoziției și momentul înaintării acesteia către Instituția Prefectului poate exista o perioadă destul de îndelungată (uneori chiar ani de zile), caz în care persoanele îndreptățite la primirea de despăgubiri sunt prejudiciate prin întârzierea încasării drepturilor ce li se cuvin.
În astfel de situații se poate recurge la concursul instanțelor de judecată în vederea obligării unităților deținătoare la parcurgerea etapelor prevăzute de lege.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost acordate de avocații Răzvan Constantin și Răzvan Popescu.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Ați obținut o hotărâre judecătorească într-un dosar de Legea nr. 18/1991? Aflați care sunt etapele următoare
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 18/1991 la care nu ați primit încă răspuns de la ANRP/CNCI
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor ( terenuri ) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri ( Cooperativele
Ați primit de la ANRP/CNCI o decizie prin care vi se recunoaște dreptul la un număr de puncte? Aflați cum le puteți valorifica
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și / sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole
Alte informații privind Relațiile creditor vs debitor
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Obștile de moșneni nu intră sub incidența O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 1/2000 (terenuri cu destinatie forestieră) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o obște de moșneni proprietară a unui teren cu destinație forestieră,
Regimul juridic al Obștilor de moșneni. Obștile de moșneni nu sunt supuse prevederilor Legii nr. 31/1990 sau prevederilor O.G. nr. 26/2000
Pentru a putea obține restituirea terenurilor, respectiv despăgubirile, orice persoană interesată este obligată să formuleze o cerere de reconstituire către autoritatea competentă. Procedura Legii nr. 1/2000 începe cu momentul formulării unei cereri de reconstituire,
Obștile de moșneni. Impactul modificărilor legislative ale Legii nr. 1/2000 asupra Obștilor de moșneni
Legea nr. 1/2000 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de terenurile lor cu vegetație forestieră pot obține redobândirea dreptului de proprietate asupra acestora