Legea nr. 10/2001 – Înaintarea dosarului administrativ către Instituția Prefectului în vederea emiterii avizului de legalitate
Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unui număr de trei persoane în cadrul unui dosar de Legea nr. 10/2001 având ca obiect obligarea unității deținătoare la înaintarea dosarului către Instituția Prefectului în vederea inițierii controlului de legalitate.
În urma demersurilor întreprinse, echipa DPA a obținut în instanță obligarea unității deținătoare la înaintarea întregului dosar format în baza Legii nr. 10/2001 către Instituția Prefectului în vederea realizării controlului de legalitate.
Potrivit legislației actuale, după emiterea dispoziției privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de puncte, unitatea deținătoare este obligată să înainteze atât dispoziția, cât și întreg dosarul de Legea nr. 10/2001 către Instituția Prefectului pentru inițierea controlului de legalitate.
În anumite situații, între momentul emiterii dispoziției și momentul înaintării acesteia către Instituția Prefectului poate exista o perioadă destul de îndelungată (uneori chiar ani de zile), caz în care persoanele îndreptățite la primirea de despăgubiri sunt prejudiciate prin întârzierea încasării drepturilor ce li se cuvin.
În astfel de situații se poate recurge la concursul instanțelor de judecată în vederea obligării unităților deținătoare la parcurgerea etapelor prevăzute de lege.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost acordate de avocații Răzvan Constantin și Răzvan Popescu.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Dreptul retrocedărilor
Ce înseamnă retrocedările ? În România, a doua jumătate a secolului trecut, 1945-1989, a reprezentat o perioadă în care regimul comunist a adus numeroase atingeri dreptului de proprietate privată, statul comunist deposedând majoritatea proprietarilor
Acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun a unui imobil ce formează obiectul Legii nr. 10/2001
Odată cu apariția Legii nr. 10/2001, în peisajul juridic românesc s-au conturat două opinii diametral opuse, în ceea ce privește posibilitatea foștilor proprietari de a obține restituirea bunurilor preluate de regimul comunist: într-o primă
Acțiunea în revendicare a unui bun ce formează obiectul Legii nr. 10/2001 intentată împotriva unei societăți (comerciale) privatizate
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului civil Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistentă juridică și reprezentare unei societăți (comerciale) privatizate împotriva acțiunii în revendicare îndreptate împotriva acesteia, privind un imobil
Alte informații privind Relațiile creditor vs debitor
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Aflați care este stadiul dosarului dumneavoastră de Legea nr. 18/1991
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Aflați dacă ați formulat cererea de reconstituire în termenul prevăzut de Legea nr. 18/1991
În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea. Unul
Aflați dacă aveți înregistrat sau nu un dosar de Legea nr. 18/1991
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),