Pierderea interesului de a fi asociat într-o companie / Cazurile în care un asociat se poate retrage / Drepturile asociatului retras / Cum vă putem ajuta
Pierderea interesului de a fi asociat într-o companie
În general persoanele dețin calitatea de asociat / acționar în cadrul unei companii în speranța de a obține beneficii materiale concretizate sub forma sumelor de bani primite ca dividende din profitul realizat de societate.
Primirea dividendelor nu este singura cauză care determină o anumită persoană / entitate să dețină calitatea de asociat / acționar în cadrul unei companii ( ex. anumiți asociați doresc să desfășoare un anumit tip de activitate comercială alături de alte persoane în care au încredere, anumiți asociați doresc să dețină participațiile numai până la momentul la care afacerea este dezvoltată într-o măsură în care să le permită să o înstrăineze contra unei sume generoase, anumiți asociați doresc să influențeze anumite decizii în diverse ramuri ale economiei etc ).
În funcție de circumstanțele particulare ale fiecare companii în parte, la un anumit moment persoanele care dețin părți sociale / acțiuni în cadrul companiei își pierd interesul în a mai deține această calitate ( ex. societatea și-a atins pragul de dezvoltare proprice în vederea vânzării, neînțelegeri cu celălalt asociat / acționar, lipsa dividendelor, declinul economic al companiei etc ).
Cazurile în care un asociat se poate retrage
Cea mai simplă metodă de abandonare a calității de asociat / acționar în cadrul unei societăți comerciale o reprezintă cesiunea tuturor părților sociale / acțiunilor deținute în cadrul companiei.
Pentru mai multe detalii referitoare la cesiunea părților sociale / acțiunilor vă rugăm accesați secțiunea Cesiunea părților sociale / acțiunilor.
O altă metodă de abandonare a calității de asociat / acționar constă în procedura retragerii din cadrul companiei.
Cazurile în care un asociat / acționar se poate retragere din cadrul unei companii sunt de trei feluri: (i) legale ( reglementate în mod expres prin lege, (ii) convenționale ( reglementate prin actul constitutiv al societății ), (iii) judiciare ( stabilite de către o instanță judecătorească ).
Dintre cazurile legale care permit retragerea exemplificăm: schimbarea obiectului principal de activitate al societății, mutarea sediului social al companiei în altă țară, schimbarea formei societății, fuziunea sau divizarea societății, retragere cu acordul celorlalți asociați.
Cazurile convenționale variază de la companie la companie în funcție de prevederile actului constitutiv ( ex. majorarea numărului de asociați peste un anumit prag, scăderea cifrei de afaceri sub un anumit nivel, creșterea datoriilor companiei peste un anumit prag, înlăturarea unuia dintre asociați din cadrul companiei etc ).
Cazurile judiciare sunt stabilite de fiecare instanță în parte, în funcție de situația specifică, însă, în toate cazurile trebuie să existe și să fie dovedite motive temeinice ( cel mai frecvent motiv întâlnit în practică constă în neînțelegerile grave dintre asociați ).
Orice persoană care dorește să abandoneze calitatea de asociat / acționar în cadrul unei companii trebuie să verifice dacă se incadeaza în unul sau mai multe dintre cazurile legale / convenționale / judiciare expuse mai sus.
Drepturile asociatului retras
Abandonarea calității de asociat / acționar în cadrul unei companii nu echivalează cu faptul că respectiva persoană urmează să părăsească compania fără niciun fel de beneficiu.
Legea stabilește că orice asociat / acționar care se retrage din companie are dreptul la o cotă – parte din beneficiile oferite de companie, cotă exprimată în bani prin raportare la numărul de părți sociale / acțiuni deținute și la situația financiară a companiei.
Cu alte cuvinte, de la momentul la care retragerea devine efectivă, asociatul / acționarul are dreptul să primească o anumită sumă de bani din partea companiei.
Suma de bani la care este îndreptățit asociatul / acționarul retras se calculează după următoarea formulă: ( valoarea tuturor activelor companiei – valoarea tuturor datoriilor companiei ) / ponderea de participare la beneficii ( 10%, 25 % etc ).
În rare cazuri ( societățile care se află în stare de insolvabilitate ) drepturile asociatului retras pot avea o valoarea de 0 sau negativă. În aceste din urmă cazuri asociatul / acționarul retras nu are dreptul să primească nicio suma de bani din partea companiei.
Față de aceste împrejurări momentul retragerii din cadrul companiei trebuie să fie atent plănuit de către asociat / acționar în vederea maximizării drepturilor care i se cuvin.
Valoarea drepturilor asociatului / acționarului retras poate fi stabilită prin bună învoială sau prin intermediul instanțelor judecătorești.
Cum vă putem ajuta
Avocații noștri vă pot consilia și vă pot furniza servicii de asistență juridică și reprezentare în cadrul oricărei proceduri având ca obiect retragerea din calitatea de asociat / acționar în cadrul unei societăți comerciale și încasării drepturilor care vi se cuvin.
Informații suplimentare privind retragerea din calitatea de asociat
Drepturile asociatului/acționarului retras din cadrul unei societăți (comerciale)
Servicii complete în materia drepturilor asociatului/acționarului retras din cadrul unei societăți (comerciale) înființate în România În situația în care o persoană fizică sau juridică se retrage din calitatea de asociat/acționar al unei societăți (comerciale)
Retragerea unui asociat din cadrul unei societăți (comerciale) și obligarea societății la plata drepturilor cuvenite
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului societar Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat un asociat minoritar din cadrul unei societăți (comerciale) în vederea retragerii acestuia din cadrul societății și obligării
Retragerea unui asociat/acționar din cadrul unei societăți (comerciale)
Servicii complete în materia retragerii unui asociat/acționar din cadrul unei societăți (comerciale) înființate în România O persoană fizică/juridică care deține calitatea de asociat/acționar în cadrul unei societăți (comerciale) înființate în România se poate retrage
Retragerea unui asociat din cadrul unei societăți (comerciale)
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului societar Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat un asociat în vederea retragerii acestuia din cadrul unei societăți (comerciale). În urma demersurilor întreprinse, echipa