În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea.
Unul dintre actele normative, cu caracter reparatoriu, adoptat în România este Legea nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001 vi se aplică numai în situația în care vă încadrați în cazurile și condițiile prevăzute de acest act normativ.
Prima condiție pentru ca Legea nr. 10/2001 să vi se poată aplica este întrunită numai daca imobilul dumneavoastră a fost preluat de statul comunist în perioada 06.03.1945-22.12.1989.
În acest sens sunt prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001:
„Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi”.
A doua condiție pentru ca Legea nr. 10/2001 să vi se poată aplica este întrunită numai dacă imobilul dumneavoastră se încadrează în lista imobilelor catalogate ca fiind preluate abuziv.
În acest sens sunt prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001:
„În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:
a) imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare;
b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist;
c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul Civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă;
d) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate;
e) imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989;
f) imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial;
g) imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensaţii echitabile;
h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
i) orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat”.
Legea nr. 10/2001 vi se aplică și în situația în care dumneavoastră sau autorii dumneavoastră (părinți, bunici etc,) ați avut calitatea de asociat/acționar în cadrul unei persoane juridice care a fost deposedată de bun de statul comunist, cu îndeplinirea celor două condiții mai sus menționate.
Nu sunteți sigur dacă în cazul dumneavoastră se aplică Legea nr. 10/2001 ?
Contactați-ne și aflați răspunsul la întrebarea dumneavoastră.
Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cazul dumneavoastră?
Contactați-ne și aflați dacă în cazul dumneavoastră se aplică un alt act normativ.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Obligarea unității deținătoare la înaintarea dosarului de Legea nr. 10/2001 către Instituția Prefectului
Legea nr. 10/2001 - Înaintarea dosarului administrativ către Instituția Prefectului în vederea emiterii avizului de legalitate Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unui număr de trei persoane în cadrul unui dosar
Executarea silită a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP)
Legea nr. 290/2003 - Executarea silită a despăgubirilor acordate Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat titularii unei decizii de acordare a despăgubirilor bănești emise în baza Legii nr. 290/2003 împotriva contestației la
Legea nr. 290/2003 (Legea privind bunurile din Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța)
Servicii complete în materia Legii nr. 290/2003 (Legea privind bunurile din Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța) Ca urmare a încheierii celui de al doilea război mondial o serie de persoane au fost
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Majorarea numărului de puncte acordat prin decizia emisă de CNCI
Legea nr. 165/2013 - Majorarea despăgubirilor (punctelor) acordate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistentă juridică și reprezentare unor persoane în cadrul unui dosar având ca obiect contestarea unei
Obligarea unității deținătoare la înaintarea dosarului de Legea nr. 10/2001 către Instituția Prefectului
Legea nr. 10/2001 - Înaintarea dosarului administrativ către Instituția Prefectului în vederea emiterii avizului de legalitate Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unui număr de trei persoane în cadrul unui dosar
Obținerea contravalorii apartamentului pierdut în favoarea proprietarului
Despăgubiri pentru apartamentul cumpărat de la stat și pierdut în favoarea proprietarului Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unei persoane care a pierdut apartamentul cumpărat de la autoritățile statului român în