În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea.

Unul dintre actele normative, cu caracter reparatoriu, adoptat în România este Legea nr. 1/2000.

De la momentul apariției și până în prezent, Legea nr. 1/2000 a suferit numeroase modificări și completări, printr-o serie de acte normative, din care cele mai importante sunt:

  • Legea nr. 247/2005;
  • Legea nr. 165/2013.

Pentru ca o persoană să poată beneficia de prevederile Legii nr. 1/2000 este obligatoriu ca aceasta să fi formulat o cerere de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate în cadrul termenului prevăzut de lege.

Față de modificările legislative survenite, termenul pentru formularea cererii de reconstituire a fost modificat, în mod succesiv și s-a împlinit, cel mai târziu, la data de 30.11.2005.

În acest sens sunt prevederile art. III din Titlul VI al Legii nr. 247/2005:

”Persoanele fizice şi persoanele juridice pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferenţele de suprafaţă ce pot fi restituite conform prezentei legi, până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv “.

Nu sunteți sigur dacă ați formulat cererea de reconstituire în termen?

Contactați-ne și aflați răspunsul la întrebarea dumneavoastră.

Echipa DPA Legal

Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:


Alte informații privind Despăgubirile ANRP

Regimul juridic al Obștilor de moșneni. Obștile de moșneni nu sunt supuse prevederilor Legii nr. 31/1990 sau prevederilor O.G. nr. 26/2000

februarie 17th, 2018|0 Comments

Pentru a putea obține restituirea terenurilor, respectiv despăgubirile, orice persoană interesată este obligată să formuleze o cerere de reconstituire către autoritatea competentă. Procedura Legii nr. 1/2000 începe cu momentul formulării unei cereri de reconstituire,

Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate