În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea.
Unul dintre actele normative, cu caracter reparatoriu, adoptat în România este Legea nr. 290/2003.
Pentru ca o persoană să poată beneficia de prevederile Legii nr. 290/2003 este obligatoriu ca aceasta, în calitate de moștenitor al fostului proprietar sau, după caz, un alt moștenitor al fostului proprietar să formuleze o cerere adresată autorității competente.
Față de modificările legislative survenite, termenul pentru formularea cererii a fost modificat în mod succesiv și s-a împlinit, cel mai târziu, la data de 01.05.2007.
În acest sens sunt prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 290/2003:
„Persoanele îndreptăţite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată”.
Nu sunteți sigur dacă ați formulat cererea în termen?
Contactați-ne și aflați răspunsul la întrebarea dumneavoastră.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013/01.01.2017 începe valorificarea punctelor sub forma despăgubirilor bănești
Pentru imobilele ce formează obiectul Legilor nr. 18/1991, 169/1997, 1/2000, respectiv 10/2001 ce nu pot fi restituite în natură și pentru care nu se pot acorda alte imobile în compensare, Legea nr. 165/2013 prevede
Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013/Majorarea despăgubirilor bănești la 20% din numărul de puncte acordate
Pentru imobilele ce formează obiectul Legilor nr. 18/1991, 169/1997, 1/2000, respectiv 10/2001 ce nu pot fi restituite în natură și pentru care nu se pot acorda alte imobile în compensare, Legea nr.165/2013 prevede acordarea
Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 165/2013/01.01.2018 noul termen de soluționare al cererilor de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Recunoașterea calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri)
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o persoană care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 și care
Legea nr. 1/2000 (Legea terenurilor cu vegetaţie forestieră)
Servicii complete în materia Legii nr. 1/2000 (Legea terenurilor cu vegetație forestieră) În perioada anilor 1945-1989 statul comunist din România a preluat, în mod abuziv, majoritatea terenurilor cu destinație forestieră aflate în proprietatea diverselor
Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013/01.01.2017 începe valorificarea punctelor sub forma despăgubirilor bănești
Pentru imobilele ce formează obiectul Legilor nr. 18/1991, 169/1997, 1/2000, respectiv 10/2001 ce nu pot fi restituite în natură și pentru care nu se pot acorda alte imobile în compensare, Legea nr. 165/2013 prevede