În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea.
Unul dintre actele normative, cu caracter reparatoriu, adoptat în România este Legea nr. 290/2003.
Pentru ca o persoană să poată beneficia de prevederile Legii nr. 290/2003 este obligatoriu ca aceasta, în calitate de moștenitor al fostului proprietar sau, după caz, un alt moștenitor al fostului proprietar să formuleze o cerere adresată autorității competente.
Față de modificările legislative survenite, termenul pentru formularea cererii a fost modificat în mod succesiv și s-a împlinit, cel mai târziu, la data de 01.05.2007.
În acest sens sunt prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 290/2003:
„Persoanele îndreptăţite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată”.
Nu sunteți sigur dacă ați formulat cererea în termen?
Contactați-ne și aflați răspunsul la întrebarea dumneavoastră.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Aflați dacă imobilul dumneavoastră formează obiectul Legii nr. 290/2003
În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea. Unul
Legea nr. 10/2001 (Legea imobilelor preluate abuziv)
Servicii complete în materia Legii nr. 10/2001 (Legea imobilelor preluate abuziv) În perioada anilor 1945-1989 statul comunist din România a preluat, în mod abuziv, majoritatea imobilelor, terenuri cu sau fără construcții, respectiv construcții, aflate
Aveți un proces de Legea nr. 10/2001 pe rolul instanțelor judecătorești și aveți nevoie de ajutor?
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 290/2003 la care nu ați primit încă răspuns de la Comisia Județeană
Legea nr. 290/2003 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de imobilele lor, respectiv de recoltele lor, pot obține despăgubiri pentru acestea. Pentru ca
Aflați dacă ați formulat cererea în termenul prevăzut de Legea nr. 290/2003