Legea nr. 290/2003 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de imobilele lor, respectiv de recoltele lor, pot obține despăgubiri pentru acestea.
Pentru ca o persoană să poată beneficia de prevederile Legii nr. 290/2003 este obligatoriu ca aceasta, în calitate de moștenitor al fostului proprietar sau, după caz, un alt moștenitor al fostului proprietar să formuleze o cerere adresată autorității competente.
În plus, persoana care a formulat cererea trebuie să depună, fie odată cu aceasta, fie ulterior, dovezile prevăzute de lege, pentru a i se putea recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri.
Dovezile trebuie să acopere, în principiu, următoarele aspecte:
- existența dreptului de proprietate asupra imobilului și/sau recoltei la momentul preluării acestuia;
- suprafața și localizarea imobilului;
- identitatea între persoana care a fost deposedată de imobil și persoana care a formulat cererea și/sau identitatea între moștenitorii/succesorii persoanei care a fost deposedată de imobil și persoanele care au formulat cererea;
- despăgubirile acordate în trecut.
În principiu, majoritatea dovezilor impuse de lege se află în păstrare la diverse autorități/instituții (Arhivele Naționale, Primăria etc.).
Legea prevede că dumneavoastră aveți dreptul, iar autoritățile/instituțiile statului au obligația de a vă furniza informațiile și actele ce vă sunt necesare.
Nu sunteți sigur dacă dosarul dumneavoastră de Legea nr. 290/2003 cuprinde toate dovezile impuse de lege?
Contactați-ne și aflați răspunsul la întrebarea dumneavoastră.
Sunteți sigur că dosarul dumneavoastră de Legea nr. 290/2003 nu cuprinde toate dovezile impuse de lege și aveți nevoie de ajutor pentru completarea acestuia?
Contactați-ne și vă vom ajuta să vă completați dosarul.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Aveţi un dosar de Legea nr. 18/1991 pe rolul ANRP/CNCI? Aflaţi care este stadiul acestuia
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor (CCSD) la parcurgerea etapelor privind emiterea deciziei de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 247/2005 (fond funciar) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o persoană care avea pe rolul Comisiei Centrale pentru
Aveți un proces de Legea nr. 18/1991 pe rolul instanțelor judecătorești și aveți nevoie de ajutor?
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Ați primit de la ANRP/CNCI o decizie prin care vi se recunoaște dreptul la un număr de puncte? Aflați cum le puteți valorifica
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și / sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole
Ați primit de la ANRP/CNCI o decizie prin care vi se recunoaște dreptul la un număr de puncte? Sunteți de acord cu numărul punctelor?
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Ați primit de la ANRP/CNCI o adresă prin care sunteți informat că sunt necesare informații/înscrisuri noi pentru soluționarea dosarului dumneavoastră? Aflați cum trebuie să procedați