În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea.
Unul dintre actele normative, cu caracter reparatoriu, adoptat în România este Legea nr. 290/2003.
Legea nr. 290/2003 vi se aplică numai în situația în care vă încadrați în cazurile și condițiile prevăzute de acest act normativ.
Prima condiție pentru ca Legea nr. 290/2003 să vi se poată aplica este întrunită numai daca imobilul dumneavoastră sau al autorilor dumneavoastră (bunici, părinți etc.) s-a aflat pe teritorul Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța.
A doua condiție pentru ca Legea nr. 290/2003 să vi se poată aplica este întrunită numai dacă dumneavoastră sau autorii dumneavoastră (bunici, părinți etc.) ați fost deposedat de imobil ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord sau a Ținutului Herța.
În acest sens sunt prevederile art.1 alin.1 din Legea nr. 290/2003:
„Cetăţenii români, deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum şi pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forţate a bunurilor, în condiţiile prezentei legi”.
Nu sunteți sigur dacă în cazul dumneavoastră se aplică Legea nr. 290/2003?
Contactați-ne și aflați răspunsul la întrebarea dumneavoastră.
Legea nr. 290/2003 nu se aplică în cazul dumneavoastră?
Contactați-ne și aflați dacă în cazul dumneavoastră se aplică un alt act normativ.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Aflați dacă ați formulat cererea de reconstituire în termenul prevăzut de Legea nr. 18/1991
În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea. Unul
Aflați dacă aveți înregistrat sau nu un dosar de Legea nr. 18/1991
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Aflați dacă terenul dumneavoastră formează obiectul Legii nr. 18/1991
În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea. Unul
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Aveți un proces de Legea nr. 18/1991 pe rolul instanțelor judecătorești și aveți nevoie de ajutor?
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 18/1991 la care nu ați primit încă răspuns de la Comisia Locală/Comisia Județeană
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Aflați dacă dosarul dumneavoastră de Legea nr. 18/1991 este complet