Legea nr. 1/2000 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de terenurile lor cu vegetație forestieră pot obține redobândirea dreptului de proprietate asupra acestora și/sau dobândirea dreptului de proprietate asupra unor alte terenuri cu vegetație forestieră și/sau despăgubiri.
Pentru a putea obține restituirea terenurilor, respectiv despăgubirile, orice persoană interesată este obligată să formuleze o cerere de reconstituire către autoritatea competentă.
Procedura Legii nr. 1/2000 începe cu momentul formulării unei cereri de reconstituire, formulate de persoana care dorește redobândirea terenului și/sau despăgubiri și se finalizează cu momentul când persoana redobândește terenul și/sau despăgubirile cuvenite.
În această perioadă, dosarul dumneavoastră parcurge mai multe etape în fața diverselor autorități/instituții/persoane, fiecare etapă fiind caracterizată prin anumite condiții și termene impuse de lege.
În principiu, dosarul dumneavoastră de Legea nr. 1/2000 poate parcurge:
- o etapă finalizată în fața Comisiei Locale și Comisiei Județene;
- o etapă finalizată în fața Comisiei Locale și Comisiei Județene, urmată de o etapă în fața Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP)/Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI).
La rândul său, a doua etapă, cea desfășurată în fața Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), parcurge trei faze:
- faza 1, care constă în verificarea legalității actului prin care vi s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la primirea despăgubirilor, act emis de Comisia Locală/Comisia Județeană;
- faza 2, care constă în stabilirea cuantumului despăgubirilor ce vi se cuvin;
- faza 3, emiterea actului prin care vă sunt acordate despăgubirile ce vi se cuvin, în forma prevăzută de lege.
La rândul său, a treia fază se finalizează prin emiterea de catre Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a unei decizii prin care vi se recunoaște dreptul de a primi un anumit număr de puncte (1 punct = 1 leu).
Decizia emisă de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) vă este comunicată.
În cazul în care dumneavoastră ați primit o astfel de decizie aveți, în principiu, două variante:
- să considerați că despăgubirile sunt în cuantumul prevăzut de lege;
- să considerați că despăgubirile sunt într-un cuantum diferit decât cel prevăzut de lege și, pe cale de consecință, să contestați în fața instanțelor judecătorești valoarea despăgubirilor menționate în decizie.
În principiu, nivelul despăgubirilor ce vi se cuvin este stabilit prin raportare la valoarea pe care terenul dumneavoastră o avea la data de 20.05.2013, potrivit grilei notariale existente la această dată.
Grila notarială din 20.05.2013 privind imobilul dumneavoastră poate fi consultată pe site-ul ANRP la următoarea adresă:
http://www.anrp.ro/comisia-națională-pentru-compensarea-imobilelor/687-grilele-notariale-2013.html
Ați primit o decizie, dar nu puteți să vă dați seama dacă numărul de puncte primite este cel legal?
Contactați-ne și aflați dacă numărul de puncte acordat este cel prevăzut de lege.
Ați primit o decizie, sunteți sigur că numărul de puncte primite nu este cel prevăzut de lege și doriți să o contestați?
Contactați-ne și aflați care este procedura de contestare și în ce constă.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Aflați dacă imobilul dumneavoastră formează obiectul Legii nr. 290/2003
În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea. Unul
Legea nr. 10/2001 (Legea imobilelor preluate abuziv)
Servicii complete în materia Legii nr. 10/2001 (Legea imobilelor preluate abuziv) În perioada anilor 1945-1989 statul comunist din România a preluat, în mod abuziv, majoritatea imobilelor, terenuri cu sau fără construcții, respectiv construcții, aflate
Aveți un proces de Legea nr. 10/2001 pe rolul instanțelor judecătorești și aveți nevoie de ajutor?
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 290/2003 la care nu ați primit încă răspuns de la Comisia Județeană
Legea nr. 290/2003 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de imobilele lor, respectiv de recoltele lor, pot obține despăgubiri pentru acestea. Pentru ca
Aflați dacă ați formulat cererea în termenul prevăzut de Legea nr. 290/2003
În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea. Unul
Aflați dacă imobilul dumneavoastră formează obiectul Legii nr. 290/2003
În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea. Unul