Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului civil
Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat proprietarii unui teren străbătut de o conductă de deversare a apelor uzate în vederea stabilirii unui drept de servitute în favoarea proprietarului conductei și obligării acestuia la plata unor despăgubiri periodice pentru exercitarea dreptului de servitute.
În urma demersurilor întreprinse, echipa DPA a obținut în instanță stabilirea unui drept de servitute în favoarea proprietarului conductei și obligarea acestuia la plata unor despăgubiri anuale pentru fiecare an în care acesta își exercită dreptul de servitute.
În anumite situații există posibilitatea ca un teren aparținând unui proprietar să fie străbătut, în tot sau în parte, de o conductă aparținând unui alt proprietar.
În aceste situații, terenul afectat de trecerea conductei este supus anumitor limitări, printre care se număra și interdicția folosirii acestuia în scopul edificării unei construcții.
În aceste împrejurări se poate recunoaște existența unui drept de servitute de trecere, în favoarea proprietarului conductei și obligarea acestuia la plata unor despăgubiri bănești periodice în favoarea proprietarului terenului, corespunzător părții din teren afectată de trecerea conductei.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost asigurate de:
Bogdan Dumitru și Răzvan Popescu.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Dreptul de folosință asupra terenului
Drept penal – Serviciile oferite
Servicii complete în materia dreptului penal Dumitru, Popescu și Asociații oferă servicii complete în materia dreptului penal constând, între altele, în: prezentarea situației juridice în care vă aflați și a prevederilor legale care vă sunt
Contestarea și/sau oprirea executării silite
Împotriva dumneavoastră a fost declanșată o procedură de executare silită, vi s-au poprit conturile bancare și considerați că o astfel de măsură nu este corectă? Potrivit legii, aveți dreptul de a contesta orice fel
Posibilitatea executării silite a unor acțiuni aflate sub sechestru penal
Aplicarea unui sechestru penal nu împiedică executarea silită a bunurilor sechestrate Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat un creditor împotriva contestațiilor la executare formulate de către două parchete. În urma demersurilor întreprinse,
Alte informații privind Dreptul de proprietate
Revendicarea unui imobil (teren)
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului de proprietate Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o persoană în vederea redobândirii unui imobil (teren) ocupat de o altă persoană. Ca urmare a
Revendicarea unui imobil (teren)
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului de proprietate Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o persoană în vederea redobândirii unui imobil (teren) ocupat de alte două persoane și desființării
Revendicarea unui imobil pe calea dreptului comun
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr.10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o persoană care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar aceasta a fost
Alte informații privind Dreptul de servitute/trecere