Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului civil

Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat proprietarii unui teren străbătut de o conductă de deversare a apelor uzate în vederea stabilirii unui drept de servitute în favoarea proprietarului conductei și obligării acestuia la plata unor despăgubiri periodice pentru exercitarea dreptului de servitute.

În urma demersurilor întreprinse, echipa DPA a obținut în instanță stabilirea unui drept de servitute în favoarea proprietarului conductei și obligarea acestuia la plata unor despăgubiri anuale pentru fiecare an în care acesta își exercită dreptul de servitute.

În anumite situații există posibilitatea ca un teren aparținând unui proprietar să fie străbătut, în tot sau în parte, de o conductă aparținând unui alt proprietar.

În aceste situații, terenul afectat de trecerea conductei este supus anumitor limitări, printre care se număra și interdicția folosirii acestuia în scopul edificării unei construcții.

În aceste împrejurări se poate recunoaște existența unui drept de servitute de trecere, în favoarea proprietarului conductei și obligarea acestuia la plata unor despăgubiri bănești periodice în favoarea proprietarului terenului, corespunzător părții din teren afectată de trecerea conductei.

Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost asigurate de:

Bogdan Dumitru și Răzvan Popescu.

Echipa DPA Legal

Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:

Alte informații privind Dreptul de folosință asupra terenului

Asistarea uneia din primele companii amendate în temeiul GDPR-ului – Protecția datelor cu caracter personal

noiembrie 24th, 2018|0 Comments

Consultanță juridică privind sancțiunile aplicate în baza GDPR-ului (Protecția datelor cu caracter personal) "Dumitru, Popescu și Asociații" asistă una din primele companii românești sancționată pentru nerespectarea noii legislații privind protecția datelor cu caracter personal

Alte informații privind Dreptul de proprietate

Alte informații privind Dreptul de servitute/trecere

Dreptul civil

ianuarie 2nd, 2018|0 Comments

Soluții în domeniul dreptului civil Dreptul civil reprezintă cea mai vasta materie în domeniul juridic românesc, față de faptul că reglementează majoritatea raporturilor juridice de drept privat dintre persoane, atât fizice, cât și juridice. În