Servicii complete în materia dreptului de abitație
Dreptul de abitație reprezintă dreptul unei persoane de a folosi o locuință, aflată în proprietatea altei persoane, împreună cu soțul său, copii săi, părinții săi sau, după caz, alte persoane aflate în întreținerea sa.
În acest sens sunt prevederile art. 750 din noul Cod civil:
„Titularul dreptului de abitaţie are dreptul de a locui în locuinţa nudului proprietar împreună cu soţul şi copiii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia, precum şi cu părinţii ori alte persoane aflate în întreţinere”
Un drept special de abitație este recunoscut și soțului supraviețuitor, care întrunește anumite condiții impuse de lege.
În acest sens sunt prevederile art. 973 alin. 1 din noul Cod civil:
„Soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile moştenirii”.
Trebuie subliniat faptul că dreptul de abitație poate avea un singur obiect: o locuință, astfel cum această este definită de lege.
Potrivit art. 2 lit. a din Legea nr. 114/1996 prin noțiunea de locuință se înțelege:
„Construcţie alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii”.
Dreptul de abitație nu poate să privească și alte bunuri, cum ar fi: un teren liber de construcții, o construcție cu destinație industrială sau comercială etc.
În cazul dreptului de abitație, titularul dreptului de proprietate poartă denumirea de nud proprietar și are următoarea posibilitate:
- posibilitatea de a dispune cu privire la bun (ex: posibilitatea de a vinde bunul).
Titularul dreptului de proprietate, denumit nud proprietar, are și o serie de obligații specifice, față de titularul dreptului de abitație.
În cazul dreptului de abitație, titularul acestui drept are următoarea posibilitate:
- să folosească locuința singur sau împreună cu persoanele menționate mai sus.
Titularul dreptului de abitație are și o serie de obligații specifice, față de titularul dreptului de proprietate, denumit nud proprietar.
Dreptul de abitație se dobândește în condițiile legii.
Dumitru, Popescu și Asociații oferă servicii complete în materia dreptului de abitație, constând, printre altele, în:
- verificarea existenței/inexistenței dreptului de abitație în patrimoniul unei persoane;
- verificarea modului de dobândire al dreptului de abitație;
- stabilirea drepturilor conferite unei persoane în calitatea sa de nud proprietar, precum și a modului în care acestea pot fi exercitate;
- stabilirea obligațiilor conferite unei persoane în calitatea sa de nud proprietar, precum și a modului în care acestea pot fi executate;
- stabilirea drepturilor conferite unei persoane în calitatea sa de titular al dreptului de abitație, precum și a modului în care acestea pot fi exercitate;
- stabilirea obligațiilor conferite unei persoane în calitatea sa de titular al dreptului de abitație, precum și a modului în care acestea pot fi executate;
- protejarea drepturilor și intereselor legitime ale nudului proprietar împotriva oricăror atingeri aduse acestora;
- protejarea drepturilor și intereselor legitime ale titularului dreptului de abitație împotriva oricăror atingeri aduse acestora;
- realizarea, în condițiile legii, a demersurilor care se impun pentru ca o anumită persoană să devină titularul unui drept de abitație;
- realizarea, în condițiile legii, a demersurilor care se impun pentru ca un drept de abitație să înceteze.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Dreptul de folosință asupra terenului
Obligarea unei companii naționale la plata daunelor interese pentru revocarea unui administrator
Daune interese pentru revocarea intempestivă/fără justă cauză a administratorului Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unui fost membru al consiliului de administrație al unei companii naționale într-un proces având ca obiect
Obligarea unității deținătoare la înaintarea dosarului de Legea nr. 10/2001 către Instituția Prefectului
Legea nr. 10/2001 - Înaintarea dosarului administrativ către Instituția Prefectului în vederea emiterii avizului de legalitate Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unui număr de trei persoane în cadrul unui dosar
GDPR – Alinierea la standardele impuse de protecția datelor – producator de nisipuri cuarțoase
Consultanță juridică în materia protecției datelor cu caracter personal Dumitru, Popescu și Asociații a acordat consultanță juridică unuia dintre cei mai importanți producători de nisipuri cuarțoase, în vederea implementării măsurilor organizatorice și tehnice impuse de
Alte informații privind Dreptul de proprietate
Dreptul de retenție constituit în baza unei hotărâri judecătorești produce efecte de la momentul la care hotărârea rămâne definitivă
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului civil În urma demersurilor întreprinse, Dumitru, Popescu și Asociații a obținut recunoașterea în instanță a teoriei potrivit căreia, în situația în care o instanță constituie
Situația juridică a unui bun (în ce situație mă aflu/ce pot și ce nu pot să fac)
Servicii complete în materia situatiei juridice a bunurilor Orice fel de drept cu privire la un anumit bun, indiferent de natura sau tipul dreptului, respectiv de natura sau tipul bunului, conferă titularului său anumite
Alte acțiuni reale (acțiunea în granituire, acțiunea negatorie, acțiunea confesorie, acțiunea ipotecară etc.)
Servicii complete în materia actiunilor reale Potrivit legislației din România toate drepturile se clasifică în: drepturi evaluabile în bani (ex: dreptul de proprietate asupra unei case în valoare de ..., dreptul de a încasa