În cazul unei societăți (comerciale) cu răspundere limitată, hotărârile adoptate de Adunarea Generală a Asociaților sunt supuse unor condiții de prezența și cvorum diferite, după cum acestea privesc sau nu modificarea actului constitutiv.
În cazul hotărârilor care nu privesc modificarea actului constitutiv, potrivit art. 192 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, acestea se adoptă, în mod valabil, cu votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale.
În cazul hotărârilor care privesc modificarea actului constitutiv, potrivit art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, acestea se adoptă, în mod valabil, cu votul unanim al asociaților.
Regulile expuse mai sus se aplică, afară de cazul când prin actul constitutiv se prevede altfel.
Cu alte cuvinte, actul constitutiv al unei societăți (comerciale) cu răspundere limitată poate să stabilească alte condiții de prezență și cvorum decât cele stabilite de legea societară.
Nerespectarea condițiilor expuse mai sus atrage nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Asociaților.
Regulă unanimității se aplică atât în ceea ce privește prima convocare, cât și a doua convocare a Adunării Generale a Asociaților, prevederile art. 193 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 nefiind aplicabile.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Anularea hotărârilor AGA
Alte informații privind Drepturile acționarului minoritar
Alte informații privind Verificarea situației unei companii
Ce înseamnă insolvență?
În România, există două acte normative, cu caracter general, care reglementează procedura insolvenței, Legea nr. 85/2006 și Legea nr. 85/2014. Noțiunea de insolvență este definită în cuprinsul ambelor acte normative. În bâză Legii nr.
Ce înseamnă insolvabilitatea?
Noțiunea de insolvabilitate este reglementată, cu titlu general, de noul Cod Civil al României. Potrivit noului Cod Civil, art. 1417 alin. 2, prin noțiunea de insolvabilitate a unei persoane se înțelege inferioritatea activului patrimonial
Excluderea unui asociat/acţionar din cadrul unei societăţi (comerciale)
Servicii complete în materia excluderii unui asociat/acționar din cadrul unei societăți (comerciale) înființate în România Dumitru, Popescu și Asociații oferă servicii complete în materia excluderii unui asociat/acționar în cadrul unei societăți (comerciale), constând, printre