Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate)
Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o societate (comercială) proprietara a unui imobil, in baza unui contract de vânzare-cumpărare și a unei dispoziții emisă în materia Legii nr. 10/2001 de unitatea deținătoare, împotriva unei acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute a celor două acte de proprietate.
În urma demersurilor întreprinse de echipa DPA instanță de judecată a respins acțiunea ca neîntemeiată, confirmând legalitatea actelor de proprietate.
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor ( terenuri, construcții, întreprinderi etc ) de către statul comunist, în perioada 1945 – 1989, pot obține fie restituirea bunurilor, fie despăgubiri.
Pentru a putea obține restituirea bunurilor, respectiv despăgubirile, orice persoană interesată este obligată să formuleze o notificare către autoritatea/instituția/persoana prevăzută de lege.
În plus, persoana care a formulat notificarea trebuie să depună, fie odată cu aceasta, fie ulterior, dovezile prevăzute de lege, pentru a i se putea recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la redobândirea bunului și/sau obținerea despăgubirilor.
Unitatea deținătoare (entitatea care a primit notificarea) este obligată să o soluționeze în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia sau, după caz, în termen de 60 de zile de la momentul când primește actele suplimentare solicitate în vederea soluționării notificării.
În situația în care unitatea deținătoare consideră că notificarea este întemeiată, iar imobilul poate fi restituit în natură, emite o dispozitie prin care dispune restituirea în natură a imobilului în favoarea persoanelor notificatoare.
Această dispoziție reprezintă titlu de proprietate asupra imobilului în favoarea persoanelor notificatoare.
Dispoziția emisă de unitatea deținătoare poate fi contestată, pentru motive de nelegalitate, în fața instanțelor judecătorești, de orice persoană interesată.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost asigurate de:
Bogdan Dumitru, Răzvan Popescu și Cornelia Drang.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 18/1991 la care nu ați primit încă răspuns de la Comisia Locală/Comisia Județeană
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Aflați dacă dosarul dumneavoastră de Legea nr. 18/1991 este complet
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Aflați care este stadiul dosarului dumneavoastră de Legea nr. 18/1991
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Alte informații privind Dreptul de proprietate
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Aveți un dosar de Legea nr. 18/1991 pe rolul ANRP/CNCI? Aflați dacă dosarul dumneavoastră poate fi analizat cu prioritate
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Aveţi un dosar de Legea nr. 18/1991 pe rolul ANRP/CNCI? Aflaţi care este stadiul acestuia
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție),
Obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor (CCSD) la parcurgerea etapelor privind emiterea deciziei de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 247/2005 (fond funciar) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o persoană care avea pe rolul Comisiei Centrale pentru