Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 18/1991 (fond funciar)
Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat două persoane, proprietare ale unui teren deținut în baza unui titlu de proprietate emis in materia Legii nr. 18/1991, împotriva unei acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate.
În urma demersurilor întreprinse de echipa DPA instanța de judecată a respins acțiunea ca neîntemeiată, confirmând legalitatea titlului de proprietate.
Legea nr. 18/1991 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri) de către statul comunist și/sau C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție), pot obține fie restituirea bunurilor, fie despăgubiri.
Pentru a putea obține restituirea bunurilor, respectiv despăgubirile, orice persoană interesată este obligată să formuleze o cerere de reconstituire/constituire la autoritatea competentă.
În plus, persoana care a formulat cererea de reconstituire/constituire trebuie să depună, fie odată cu aceasta, fie ulterior, dovezile prevăzute de lege, pentru a i se putea recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire/constituire, în natură sau prin echivalent.
În urma primirii și analizării cererii, respectiv a dovezilor depuse, autoritatea competenta este obligată să adopte o soluție prin care să stabilească dacă persoana care a formulat cererea este sau nu îndreptățită să primească bunul înapoi și/sau despăgubiri.
În situația în care autoritatea competentă consideră că persoana care a formulat cererea este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate emite o hotărâre în acest sens.
În baza hotărârii, autoritățile competente procedează, în continuare, la:
- punerea în posesie a persoanei îndreptățite, întocmind în acest sens un proces verbal de punere în posesie;
- emiterea titlului de proprietate în favoarea persoanei îndreptățite.
Actele emise de autoritățile competente, hotărârea, procesul verbal de punere în posesie, titlul de proprietate etc., pot fi contestate, pentru motive de nelegalitate, în fața instanțelor judecătorești.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost asigurate de:
Răzvan Popescu.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Dreptul de proprietate
Partajul
Noțiunea de coproprietate / Drepturile fiecărui coproprietar / Încetarea stării de coproprietate - partajul / Cum vă putem ajutaNoțiunea de coproprietateOri de câte ori un bun sau mai multe, indiferent de tipul acestora ( ex.
Alte drepturi reale (dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de ipotecă etc.)
Servicii complete în materia drepturilor reale Potrivit legislației din România toate drepturile se clasifică în: drepturi evaluabile în bani (ex: dreptul de proprietate asupra unei case în valoare de ..., dreptul de a încasa
Stabilirea unui drept de servitute de trecere în favoarea proprietarului unei conducte și obligarea acestuia la despăgubiri în favoarea proprietarului terenului
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului civil Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat proprietarii unui teren străbătut de o conductă de deversare a apelor uzate în vederea stabilirii unui
Alte informații privind Situația juridică a unui imobil
Revendicarea unui imobil pe calea dreptului comun
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr.10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o persoană care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar aceasta a fost
Partajul
Noțiunea de coproprietate / Drepturile fiecărui coproprietar / Încetarea stării de coproprietate - partajul / Cum vă putem ajutaNoțiunea de coproprietateOri de câte ori un bun sau mai multe, indiferent de tipul acestora ( ex.
Obligarea proprietarului/utilizatorului unei conducte de deversare a apelor uzate la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului afectat de conductă
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului civil Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat proprietarii unui teren afectat parțial de o conductă de deversare a apelor uzate cu privire la