Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate)

Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unei persoane care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 în vederea obținerii despăgubirilor prevăzute de lege.

Ca urmare a demersurilor întreprinse, echipa DPA a obținut în instanță, pentru persoana notificatoare, recunoașterea calității acesteia de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de puncte, pentru mai multe imobile imposibil de restituit în natură.

Potrivit legislației actuale, în situația în care unitatea deținătoare (entitatea investită cu soluționarea notificării în baza Legii nr. 10/2001) nu soluționează dosarul de Legea nr. 10/2001, persoana care a formulat notificarea se poate adresa instanței de judecată pentru stabilirea drepturilor ce i se cuvin.

În măsura în care imobilul solicitat a fi retrocedat nu mai poate fi restituit în natură persoana notificatoare are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de puncte.

Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost acordate de avocații Răzvan Popescu și Răzvan Constantin.

Echipa DPA Legal

Accesați serviciile oferite de avocații DPA:


Alte informații privind Despăgubirile ANRP

Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate

Alte informații privind Situația juridică a unui imobil