Legea nr. 290/2003 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de imobilele lor, respectiv de recoltele lor, pot obține despăgubiri pentru acestea.
Pentru ca o persoană să poată beneficia de prevederile Legii nr. 290/2003 este obligatoriu ca aceasta, în calitate de moștenitor al fostului proprietar sau, după caz, un alt moștenitor al fostului proprietar să formuleze o cerere adresată autorității competențe.
Procedura Legii nr. 290/2003 începe cu momentul formulării unei cereri de acordare a despăgubirilor și se finalizează cu momentul când persoana primește despăgubirile cuvenite.
În această perioadă, dosarul dumneavoastră parcurge mai multe etape în fața diverselor autorități/instituții/persoane, fiecare etapă fiind caracterizată prin anumite condiții și termene impuse de lege.
În urma primirii și analizării cererii, respectiv a dovezilor depuse, autoritatea competentă este obligată să adopte o soluție prin care să stabilească dacă persoana care a formulat cererea este sau nu îndreptățită să primească despăgubiri.
În principiu, autoritățile competente în materia Legii nr. 290/2003 sunt:
- Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003;
- Comisia Mun. București de aplicare a Legii nr. 290/2003;
- Agenția Națională de Restituire a Proprietăților.
În situația în care dosarul dumneavoastră a parcurs toate etapele prevăzute de lege și autoritățile competente au stabilit că aveți dreptul să primiți despăgubiri, acestea urmează să vă fie acordate potrivit dispozițiilor Legii nr. 164/2014.
Legea nr. 164/2014 stabilește, prin art. 10, că dumneavoastră urmează să primiți efectiv despăgubirile ce vi se cuvin în baza Legii nr. 290/2003 după cum urmează:
” (1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) (prin hotararea emisa de Comisia Judeteana sau Comisia Mun. Bucuresti n.s.) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.
(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) (prin decizia de validare emisa de ANRP privind hotararea emisa de Comisia Judeteana sau Comisia Mun. Bucuresti n.s.) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare.
(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.
(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
(5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi.
(6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.
(7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă.”.
Pentru mai multe detalii va rugăm sa ne contactați.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Aflați când primiți efectiv plata despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 290/2003
Legea nr. 290/2003 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de imobilele lor, respectiv de recoltele lor, pot obține despăgubiri pentru acestea. Pentru ca
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 290/2003 la care nu ați primit încă răspuns de la ANRP
Legea nr. 290/2003 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de imobilele lor, respectiv de recoltele lor, pot obține despăgubiri pentru acestea. Pentru ca
Aflați care este stadiul dosarului dumneavoastră de Legea nr. 290/2003
Legea nr. 290/2003 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de imobilele lor, respectiv de recoltele lor, pot obține despăgubiri pentru acestea. Pentru ca
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Executarea silită a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP)
Legea nr. 290/2003 - Executarea silită a despăgubirilor acordate Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat titularii unei decizii de acordare a despăgubirilor bănești emise în baza Legii nr. 290/2003 împotriva contestației la
Legea nr. 290/2003 (Legea privind bunurile din Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța)
Servicii complete în materia Legii nr. 290/2003 (Legea privind bunurile din Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța) Ca urmare a încheierii celui de al doilea război mondial o serie de persoane au fost
Aflați când primiți efectiv plata despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 290/2003
Legea nr. 290/2003 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de imobilele lor, respectiv de recoltele lor, pot obține despăgubiri pentru acestea. Pentru ca