În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea.
Unul dintre actele normative, cu caracter reparatoriu, adoptat în România este Legea nr. 18/1991.
De la momentul apariției și până în prezent, Legea nr. 18/1991 a suferit numeroase modificări și completări, printr-o serie de acte normative, din care cele mai importante sunt:
- Legea nr. 169/1997;
- Legea nr. 1/2000;
- Legea nr. 247/2005;
- Legea nr. 165/2013.
Legea nr. 18/1991 vi se aplică numai în situația în care vă încadrați în cazurile și condițiile prevăzute de acest act normativ.
Prima condiție, pentru ca Legea nr. 18/1991 să vi se poată aplica, este îndeplinită în situația în care terenul preluat de la dumneavoastră se afla, la nivelul datei de 01.01.1990, în patrimoniul unui C.A.P. (Cooperativă Agricolă de Producție).
În acest sens sunt prevederile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 18/1991:
„Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept”.
A doua condiție, pentru ca Legea nr. 18/1991 să vi se poată aplica, este îndeplinită în situația în care dumneavoastră aveți cel puțin una din următoarele calități:
- ați deținut calitatea de membru cooperator și ați adus teren în C.A.P.;
- ați deținut calitatea de membru cooperator iar terenul dumneavoastră a fost preluat, în orice mod, de către C.A.P.;
- aveți calitatea de moștenitor/succesor al unei persoane care se încadrează în cel puțin unul din cazurile menționate mai sus;
- ați deținut calitatea de membru cooperator și nu ați adus teren în C.A.P., dar întruniți anumite condiții prevăzute de lege;
- dețineți o altă calitate prevăzută de lege.
În acest sens sunt prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991:
„De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă şi alte persoane anume stabilite”.
Din cele expuse mai sus rezultă ca, în principiu, Legea nr. 18/1991 se aplică persoanelor care au avut calitatea de membru cooperator în cadrul unui C.A.P., precum și, după caz, moștenitorilor/succesorilor acestora.
Cu toate acestea, Legea nr. 18/1991 se aplică, în cazurile limitativ prevăzute de lege și persoanelor care nu au avut niciodată calitatea de membru cooperator.
Un prim exemplu este cel al persoanei al cărei teren a fost preluat, fără titlu, de statul român sau de către C.A.P., fără ca persoana respectivă să fi avut sau să fi dobândit calitatea de membru cooperator.
În acest sens sunt prevederile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 18/1991:
„Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi persoanelor ale căror terenuri au trecut, cu sau fără titlu, în patrimoniul cooperativei agricole de producţie fără ca ele să fi dobândit calitatea de cooperatori, precum şi, după caz, moştenitorilor acestora”.
Un al doilea exemplu este cel al persoanei care și-a pierdut capacitatea de muncă, în tot sau în parte, ca urmare a participării în cadrul luptei pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.
În acest sens sunt prevederile art. 15 alin. 5 din Legea nr. 18/1991:
„Se vor atribui, la cerere, persoanelor care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă şi moştenitorilor celor care au decedat – ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 – în proprietate, terenuri în suprafaţă de 10.000 m2 în echivalent arabil”.
Un al treilea exemplu este cel al persoanei care este proprietară asupra unei construcții situate în intravilanul unei localități și care deține în folosință terenul aferent construcției, în urma aplicării Legii nr. 58/1974.
În acest sens sunt prevederile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991:
„Terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor”.
Pentru a afla toate cazurile în care Legea nr. 18/1991 este aplicabilă vă rugăm să ne contactați.
Nu sunteți sigur că Legea nr. 18/1991 se aplică în cazul dumneavoastră?
Contactați-ne și aflați dacă Legea nr. 18/1991 este aplicabilă în cazul dumneavoastră.
Sunteți sigur că Legea nr. 18/1991 nu se aplică în cazul dumneavoastră?
Contactați-ne și aflați dacă în cazul dumneavoastră se aplică un alt act normativ.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Revocarea cesiunii de drepturi litigioase Legea nr. 10/2001
Convenția de revocare a cesiunii de drepturi litigioase, în baza Legii nr. 10/2001, este valabilă Dumitru, Popescu și Asociații a finalizat cu succes un dosar de instanță având ca obiect contestarea valabilității unei convenții
Obținerea recunoașterii calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de puncte
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unei persoane care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 în
Majorarea numărului de puncte acordat prin decizia emisă de CNCI
Legea nr. 165/2013 - Majorarea despăgubirilor (punctelor) acordate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistentă juridică și reprezentare unor persoane în cadrul unui dosar având ca obiect contestarea unei
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Revocarea cesiunii de drepturi litigioase Legea nr. 10/2001
Convenția de revocare a cesiunii de drepturi litigioase, în baza Legii nr. 10/2001, este valabilă Dumitru, Popescu și Asociații a finalizat cu succes un dosar de instanță având ca obiect contestarea valabilității unei convenții
Acțiune în revendicare a unui imobil naționalizat împotriva unei societăți comerciale
Revendicarea unui imobil naționalizat de la o societate comercială Dumitru, Popescu și Asociații a finalizat cu succes un proces de revendicare imobiliară având ca obiect un imobil naționalizat, proces inițiat de moștenitorii fostului proprietar
Obținerea recunoașterii calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de puncte
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unei persoane care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 în
Alte informații privind Situația juridică a unui imobil
Obținerea recunoașterii calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de puncte
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unei persoane care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 în
Obținerea contravalorii apartamentului pierdut în favoarea proprietarului
Despăgubiri pentru apartamentul cumpărat de la stat și pierdut în favoarea proprietarului Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unei persoane care a pierdut apartamentul cumpărat de la autoritățile statului român în
Partajul imobilelor proprietatea în devălmășie a soților
Partajul bunurilor mobile (debitorul urmărit silit și soțul acestuia) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat doi creditori în vederea partajarii a două imobile aflate în proprietatea comună în devălmășie a unui debitor și