Legea nr. 165/2013 – Majorarea despăgubirilor (punctelor) acordate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor
Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistentă juridică și reprezentare unor persoane în cadrul unui dosar având ca obiect contestarea unei decizii de acordare a punctelor, decizie emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor ( CNCI ).
În urma demersurilor întreprinse, echipa DPA a obținut în instanță modificarea deciziei în sensul majorării punctelor acordate prin aceasta.
Persoanele care nu pot obține restituirea în natură a imobilelor preluate de statul român în perioada 1945-1989 au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri care în anumite situații constau în acordarea de puncte.
Punctele sunt acordate prin intermediul unei decizii emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI).
În măsura în care persoanele îndreptățite consideră că numărul punctelor acordate este inferior valorii impuse de lege, acestea pot contesta decizia în fața instanțelor judecătorești în vederea obținerii unui număr suplimentar de puncte.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost acordate de avocații Răzvan Constantin și Răzvan Popescu.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Aflați dacă dosarul dumneavoastră de Legea nr. 290/2003 este complet
Legea nr. 290/2003 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de imobilele lor, respectiv de recoltele lor, pot obține despăgubiri pentru acestea. Pentru ca
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 290/2003 la care nu ați primit încă răspuns de la Comisia Județeană
Legea nr. 290/2003 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de imobilele lor, respectiv de recoltele lor, pot obține despăgubiri pentru acestea. Pentru ca
Aflați dacă ați formulat cererea în termenul prevăzut de Legea nr. 290/2003
În România există numeroase acte normative menite să conducă persoanele care au fost deposedate de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc) să le obțină înapoi și/sau, după caz, să obțină despăgubiri pentru acestea. Unul
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 290/2003 la care nu ați primit încă răspuns de la ANRP
Legea nr. 290/2003 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de imobilele lor, respectiv de recoltele lor, pot obține despăgubiri pentru acestea. Pentru ca
Aflați care este stadiul dosarului dumneavoastră de Legea nr. 290/2003