Servicii complete în materia raporturilor juridice dintre creditori și debitori
Orice raport dintre un creditor și un debitor are la bază o obligație, indiferent de tipul sau natura acesteia, obligație ce aparține debitorului.
Obligația este o legătură protejată de lege, între creditor și debitor, în baza căreia debitorul este ținut să furnizeze creditorului o anumită prestație, indiferent de tipul sau natura acesteia, iar creditorul este îndreptățit să o primească.
În acest sens sunt prevederile art. 1164 din noul Cod civil:
„Obligaţia este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ţinut să procure o prestaţie creditorului, iar acesta are dreptul să obţină prestaţia datorată”.
Nașterea unei obligații poate rezultă dintr-o serie de izvoare:
- legea, atunci când prin lege se stabilesc anumite obligații în sarcina unei anumite persoane (ex: obligația de a plăti taxe și impozite);
- convenția dintre părți, atunci când două sau mai multe persoane încheie un contract prin care își asumă diverse obligații;
- actul juridic unilateral al unei singure părți, atunci când o singură persoană își asumă, în mod unilateral, o anumită obligație față de o altă persoană (ex: oferta publică de recompensă pentru găsirea unui anumit bun pierdut);
- săvârșirea unui fapt juridic ilicit cauzator de prejudicii;
- alte situații juridice prevăzute de lege (ex: gestiunea afacerilor altei persoane, efectuarea unei plăți nedatorate etc.).
În acest sens sunt prevederile art. 1165 din noul Cod civil:
„Obligaţiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum şi din orice alt act sau fapt de care legea leagă naşterea unei obligaţii”.
De asemenea, obligația poate avea orice fel de obiect:
- obligația de a plăti o anumită sumă de bani;
- obligația de a transfera un drept;
- obligația de a preda un anumit bun;
- obligația de a presta un anumit serviciu;
- obligația de păzi un bun;
- obligația de a nu divulga o anumită informație confidențială;
- obligația de a nu încheia un anumit tip de contract sau act;
- obligația de a nu realiza o anumită activitate;
- obligația de a despăgubi o persoană pentru prejudiciul cauzat acesteia etc.
Fiecare obligație în parte, în funcție de natura și tipul acesteia, conferă atât creditorului, cât și debitorului anumite prerogative și anumite sarcini, printre care enumerăm:
- prerogativa creditorului de a obține executarea obligației la timp, în mod complet și integral din partea debitorului;
- prerogativa creditorului de a obține executarea în natură a obligației de către debitor, adică de a obține exact prestația promisă, iar nu o altă prestație;
- prerogativa creditorului de a obține executarea prin echivalent a obligației de către debitor, adică de a obține o sumă de bani, cu titlu de despăgubiri, dacă debitorul nu mai poate să execute prestația pe care și-a asumat-o;
- prerogativa creditorului de a lua măsuri de protejare a drepturilor sale (ex: măsuri asigurătorii, măsuri de conservare etc.);
- sarcina creditorului de a acționa cu bună-credință în vederea valorificării drepturilor sale;
- prerogativa debitorului de a se apăra față de creditor prin invocarea mijloacelor de apărare permise de lege (ex: prerogativa de a invoca nulitatea actului din care rezultă obligația, prerogativa de a invoca excepția de neexecutare a contractului de către creditor, prerogativa de a invoca imposibilitatea de executare a obligației datorită forței majore sau a unui caz fortuit etc.);
- prerogativa debitorului de a se îndrepta, în cazurile prevăzute de lege, împotrivă altor persoane vinovate de producerea pagubei (ex: prerogativa asigurătorului de a se îndrepta împotriva persoanei vinovate de producerea prejudicului etc);
- sarcina debitorului de a acționa cu bună-credința în vederea îndeplinirii obligațiilor ce îi revin etc.
Dumitru, Popescu și Asociații oferă servicii complete în materia raporturilor dintre creditori și debitori, constând, printre altele, în:
- stabilirea tipului și naturii obligației;
- stabilirea și prezentarea prerogativelor, respectiv a sarcinilor impuse de obligație creditorului sau, după caz, debitorului;
- asistență juridică și reprezentarea creditorului, respectiv a debitorului, în vederea realizării prerogativelor, respectiv în vederea îndeplinirii sarcinilor impuse de obligație.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Executarea silită
Contestarea și/sau oprirea executării silite
Împotriva dumneavoastră a fost declanșată o procedură de executare silită, vi s-au poprit conturile bancare și considerați că o astfel de măsură nu este corectă? Potrivit legii, aveți dreptul de a contesta orice fel
Posibilitatea executării silite a unor acțiuni aflate sub sechestru penal
Aplicarea unui sechestru penal nu împiedică executarea silită a bunurilor sechestrate Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat un creditor împotriva contestațiilor la executare formulate de către două parchete. În urma demersurilor întreprinse,
Anularea întregii executări silite ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului de a solicita executarea silită
Prescripția dreptului de a solicita executarea silită/Anularea executării silite demarate cu depășirea termenului de prescripție Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistentă juridică și reprezentare unui debitor în cadrul procedurii de executare silită demarată
Alte informații privind Recuperarea creanțelor
Obligarea unei companii naționale la plata daunelor interese pentru revocarea unui administrator
Daune interese pentru revocarea intempestivă/fără justă cauză a administratorului Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unui fost membru al consiliului de administrație al unei companii naționale într-un proces având ca obiect
Obligarea unui furnizor de gaze naturale la plata daunelor interese pentru prejudiciul cauzat de o deflagrație
Răspunderea civilă delictuală - Despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o deflagratie Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unui moștenitor al unor persoane implicate într-o deflagrație. Ca urmare a demersurilor întreprinse, echipa DPA
Contestarea și/sau oprirea executării silite
Împotriva dumneavoastră a fost declanșată o procedură de executare silită, vi s-au poprit conturile bancare și considerați că o astfel de măsură nu este corectă? Potrivit legii, aveți dreptul de a contesta orice fel
Alte informații privind Relațiile creditor vs debitor
Erorile de medicamentație și malpraxis – Conferința Națională a Medicamentului
Consultanță juridică în materie de malpraxis În perioada 20-21 septembrie, la București, a avut loc Conferința Națională a Medicamentului-Siguranța pacientului și farmacovigilență - Reglementare - Comunicare - Etică - Acces, conferință organizată de Comisia pentru
Obligarea unității deținătoare la înaintarea dosarului de Legea nr. 10/2001 către Instituția Prefectului
Legea nr. 10/2001 - Înaintarea dosarului administrativ către Instituția Prefectului în vederea emiterii avizului de legalitate Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unui număr de trei persoane în cadrul unui dosar
Obligarea unui furnizor de gaze naturale la plata daunelor interese pentru prejudiciul cauzat de o deflagrație
Răspunderea civilă delictuală - Despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o deflagratie Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unui moștenitor al unor persoane implicate într-o deflagrație. Ca urmare a demersurilor întreprinse, echipa DPA