Executarea silită a bunurilor aflate sub un sechestru asigurător aplicat într-un dosar penal

Aplicarea unui sechestru asigurător în cadrul unui dosar penal împiedică executarea silită a bunului sechestrat la cererea unor creditori, terți față de dosarul penal?

În cele ce urmează vom încerca să oferim un răspuns la întrebarea expusă mai sus, prin dezvoltarea următoarelor argumente:

1. prin aplicarea unui sechestru penal asigurător bunurile sechestrate nu sunt indisponibilizate, ele putând forma în continuare obiectul executării silite;

2. indisponibilizarea cauzată de instituirea unui sechestru penal asigurator nu aduce atingere nici actelor juridice încheiate anterior și nici actelor încheiate ulterior aplicării sechestrului;

3. declanșarea și desfășurarea executării silite nu sunt împiedicate de existența unui sechestru penal;

4. sechestrul penal nu este diferit de sechestrul civil, nici din punct de vedere al naturii și nici din punct de vedere al efectelor;

5. executarea silită poate fi demarată și în lipsa ridicării măsurii sechestrului penal asigurator;

6. aplicare unui sechestru penal asigurător nu atrage ope legis suspendarea executării silite;

7. în ipoteza adjudecarii bunurilor aflate sub sechestru penal asigurător, bunurile intră în patrimoniul adjudecatarului libere de orice fel de sarcini, iar sechestrul se transferă asupra sumelor rămase după îndestularea creditorului.

La redactarea prezentului articol au fost avute în vedere prevederile legale cuprinse în: vechiul Cod civil, vechiul Cod de procedură civilă și vechiul Cod de procedură penală.

---

1. Prin aplicarea unui sechestru penal asigurător bunurile sechestrate nu sunt indisponibilizate, ele putând forma în continuare obiectul executării silite

Potrivit art. 163 alin. 1 Cod de procedură penală, măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile.[1]

Potrivit doctrinei, măsurile asigurătorii sunt:

„măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilitatea bunurilor mobile si imobile care aparțin învinuitului sau inculpatului și părții responsabile civilmente”[2]

În foarte multe dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, reprezentanții parchetelor susțin că prin noțiunea de „indisponibilizare” folosită în cuprinsul art. 163 Cod de procedură penală legiuitorul român s-a referit la indisponibilizarea bunurilor față de orice subiect de drept și prin raportare la orice fel de act juridic.

Teza susținută de reprezentații parchetelor nu poate fi primită, pentru toate motivele ce urmează a fi expuse în continuare.

Prin noțiunea de „indisponibilizare” legiuitorul român s-a referit la indisponibilizarea bunurilor numai față de învinuit sau după caz inculpat, și, numai cu privire la actele juridice încheiate de acesta din proprie voință, acte juridice având ca obiect înstrăinarea sau după caz grevarea bunurilor.

Cu alte cuvinte, rațiunea instituirii unui sechestru penal asupra unor bunuri a fost și este aceea de a împiedica învinuitul/inculpatul să-și înstrăineze sau, după caz, să-și greveze bunurile, în scopul de a deveni insolvabil, situație în care prejudiciul cauzat nu ar mai putea fi recuperat.

Indisponibilizarea limitează atributele dreptului de proprietate al inculpatului asupra bunurilor sechestrate, în sensul că lipsește inculpatul de atributul dispoziției juridice, prin lipsirea acestuia de posibilitatea de a încheia acte juridice de dispoziție.

În același sens sunt și opiniile exprimate în doctrină:

„Bunurile asupra cărora sunt instituite masuri asiguratorii sunt indisponibilizate, in sensul ca cel care le are in proprietate pierde dreptul de a le înstrăina sau greva cu sarcini”;[3]

„Măsurile asigurătorii sunt măsuri de constrângere reală care împiedică ieşirea din patrimoniul suspectului sau inculpatului şi al părţii responsabile civilmente, până la soluţionarea definitivă a cauzei, a bunurilor şi a veniturilor acestora, grevarea cu sarcini ori pierderea dreptului de folosinţă asupra lor; odată luată măsura asiguratorie, persoana faţă de care aceasta a fost dispusă şi aplicată nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse măsurii, pentru ca partea civilă să-şi poată realiza creanţa născută din hotărârea de condamnare, iar organele de stat să poată executa pedeapsa pecuniară la care a fost obligat inculpatul”;[4]

„Măsurile asigurătorii sunt măsuri de indisponibilizare şi conservare de natură să împiedice partea adversă ca, în timpul procesului, să distrugă ori să înstrăineze bunurile ce formează obiectul litigiului (în cazul acţiunilor reale) ori, după caz, să îşi diminueze activul patrimonial (în cazul acţiunilor personale)”;[5]

„Astfel, măsura tinde să împiedice subiectul pasiv al măsurii (învinuitul sau inculpatul) să-şi diminueze activul patrimonial prin fapta proprie în eventualitatea în care procesul penal s-ar soluţiona cu o hotărâre de condamnare”.[6]

Prin noțiunea de „indisponibilizare” legiuitorul român nu s-a referit la indisponibilizarea bunurilor și față de terți, în sensul că aceștia nu ar mai putea demara procedura executării silite.

Cu alte cuvinte prin intermediul aplicării unui sechestru penal asigurător nu se poate aduce atingere drepturilor unor creditori care dețin creanțe, certe, lichide și exigibile și care au un titlu executoriu, de a demara procedura executării silite.

În același sens sunt și opiniile exprimate în doctrină:

„Apreciem, alături de alţi autori, că nu există niciun impediment legal ca imobilul asupra căruia procurorul sau instanţa de judecată a instituit un sechestru penal să nu poată fi vândut la licitaţie publică la cererea unor creditori care deţin titluri executorii împotriva suspectului sau inculpatului, proprietar al imobilului în litigiu”;[7]

„Astfel, măsura tinde să împiedice subiectul pasiv al măsurii (învinuitul sau inculpatul) să-şi diminueze activul patrimonial prin fapta proprie în eventualitatea în care procesul penal s-ar soluţiona cu o hotărâre de condamnare, iar nu să limiteze dreptul creditorului de a-şi valorifica dreptul său de creanţă”.[8]

Tot în același sens sunt și opiniile exprimate în practica judiciară:

„… nu poate fi reţinută în justificarea anulării actelor de executare contestate, deoarece sechestrul asigurător (ca măsură asigurătorie) poate fi instituit în scopul apărării creditorului de faptele frauduloase provenind de la debitorul său şi nu indisponibilizează bunurile debitorului în mod absolut, în defavoarea altor creditori …”;[9]

„… interdicţia de înstrăinare instituită prin măsura asigurătorie priveşte doar transmiterea voluntară a proprietăţii şi îl vizează doar pe proprietarul bunului sechestrat … nu există nicio justificare pentru a considera bunul imobil supus executării ca fiind unul sustras de la urmărirea silită imobiliară …”.[10]

Trebuie subliniat faptul că practica judiciară este majoritară în sensul că un bun aflat sub sechestru penal poate forma obiectul unei executări silite, iar acest aspect a fost reținut chiar de către Înalta Curte de Casație și Justiei cu ocazia soluționării unei sesizări în vederea pronunțarea unei hotărâri privind dezlegarea unei chestiuni de drept:

„… 6.2. Jurisprudenţa altor instanţe din ţară: majoritar, instanţele care au avut pe rol asemenea cereri au concluzionat că existenţa unor măsuri asigurătorii înfiinţate în cadrul unui proces penal nu suspendă executarea silită începută de un creditor garantat şi nu determină nulitatea actelor de executare ulterioare.

Asupra fondului sesizării, judecătorii-raportori au apreciat că existenţa unor măsuri asigurătorii înfiinţate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane fizice sau juridice:

a) nu suspendă executarea silită începută de un creditor garantat al cărui drept de ipotecă asupra aceloraşi bunuri a devenit opozabil terţilor anterior înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal;

b) nu determină nulitatea actelor de executare ulterioare înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra aceloraşi bunuri, neîmpiedicând astfel executarea silită începută de un creditor garantat”.[11]

Indisponibilizarea cauzată de instituirea unui sechestru penal nu modifică regimul juridic al bunului în sensul că acesta devine inalienabil, întrucât inalienabilitatea unui bun, mai precis scoaterea acestuia din circuitul civil nu se poate realiza decât printr-un act normativ.

În același sens sunt și opiniile exprimate în doctrină:

„De reținut ca regula o formează aceste bunuri; deci, legea trebuie sa prevadă, expres, exceptiile”.[12]

Cu privire la inalienabilitatea bunurilor sechestrate în cadrul procesului penal nu există nicio normă juridică în dreptul pozitiv sau în dreptul procesual care se prevadă inalienabilitatea acestora.

În același sens sunt și opiniile exprimate în doctrină:

„Astfel, indisponibilizarea presupune suspendarea temporară a dreptului de dispoziţie al proprietarului, ceea ce nu se identifică, sub nicio formă, cu noţiunea de inalienabil (termen utilizat în limbajul juridic pentru a da expresie interdicţiei de înstrăinare a unui bun sau a unui drept subiectiv prin acte juridice de drept civil¹²) sau cu noţiunea de insesizabil (bun sau drept patrimonial care nu este susceptibil să fie urmărit pe cale silită de către creditorii titularului sau pentru recuperarea creanţelor pe care aceştia le au împotriva respectivului titular¹³)„.[13]

Este și de înțeles, întrucât astfel cum am învederat și mai sus, inalienabilitatea unui bun se stabilește numai printr-un act normativ, iar nu printr-o măsură dispusă într-un proces, fie el chiar penal.

Că este așa rezultă din chiar dispozițiile Codului de procedură penală: art.163 alin.4 Cod de procedură penală (nu pot fi sechestrate bunurile exceptate de lege), art. 166 alin. 1 Cod de procedură penală ( În procesul verbal de sechestru se arată bunurile exceptate de lege de la urmărire ).

Indisponibilizarea cauzată de instituirea unui sechestru penal nu modifică regimul juridic al bunului în sensul că acesta devine insesizabil, întrucât și insesizabilitatea unui bun, mai precis imposibilitatea acestuia de a forma obiectul executării silite, nu poate exista decât în cazurile prevăzute de lege.[14]

Cazurile de insesizabilitatea ale bunurilor sunt prevăzute în mod limitativ de art. 406 Cod procedură civilă.

Cu privire la insesizabilitatea bunurilor sechestrate în cadrul procesului penal nu există nicio normă juridică în dreptul pozitiv sau în dreptul procesual care să prevadă insesizabilitatea acestora.

În concluzie, legea lato sensu, fie că se referă la dreptul pozitiv, fie că se referă la dreptul procesual, nu prevede în mod expres și neechivoc faptul că un bun sechestrat în cadrul unui proces penal, devine inalienabil și insesizabil.

Din contră, legea prevede în mod expres și neechivoc că un bun sechestrat în cadrul unui proces penal poate fi înstrăinat.

Astfel, art. 165 alin. 9 Cod de procedură penală prevede: „Dacă există pericol de înstrăinare, celelalte bunuri mobile sechestrate vor fi puse sub sigiliu sau ridicate, putându-se numi un custode”.

Din norma juridică mai sus menționată rezultă fără echivoc faptul că un bun sechestrat nu devine inalienabil și insesizabil prin instituirea sechestrului, întrucât legea face referire la pericolul înstrăinării bunului după aplicarea sechestrului, or dacă bunul sechestrat nu ar putea fi înstrăinat după aplicarea sechestrului, atunci nu ar mai putea exista pericolul de înstrăinare.

Totodată, art. 165 alin. 3 Cod de procedură penală prevede în mod expres posibilitatea înstrăinării bunurilor sechestrate.

Mai mult, tot legea prevede în mod expres și neechivoc că un bun sechestrat poate forma obiectul executării silite.

Astfel, art. 411 alin. 4 Cod procedură civilă prevede: „Pentru bunurile sechestrate asigurator nu este necesara o noua sechestrare …”, ceea ce înseamnă că bunurile sechestrate anterior începerii executării silite pot forma obiectul acestei proceduri, însă asupra acestora nu se mai aplică sechestrul.

În continuare, art. 426 Cod procedură civilă prevede: „Executorul judecătoresc care, prezentându-se la locuința debitorului, va găsi o altă urmărire făcută și averea mobilă sub peceți sau sub pază de custode, dupa ce va lua copie de pe procesul verbal aflat în mâna custodelui sau in mana debitorului … va declara urmărită aceasta avere și de dansul”, ceea ce înseamnă că bunurile sechestrate în cadrul unei proceduri pot forma și obiectul unei alte proceduri de urmărire silită.

Față de cele expuse mai sus, considerăm că prin noțiunea de indisponibilizare folosită de art. 163 Cod de procedură penală, legiuitorul român nu s-a referit la faptul că un bun asupra căruia s-a aplicat un sechestru penal asigurător nu mai poarte forma obiectul executării silite.

[1] Art. 163 alin. 1 Cod de procedură penală: Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

[2] I. Neagu, Drept procesual penal; tratat, Bucuresti, edit. Global Lex, 2004, pag. 433

[3] I. Neagu, Drept procesual penal; tratat, Bucuresti, edit.Global Lex, 2004, pag. 433

[4] C. Şerban-Morăreanu, R. Diaconu-Simonescu, Natura bunurilor asupra cărora se poate institui sechestrul asigurător în procesul penal, în Revista de Drept Penal nr. 3/2012, p. 125 reluate in Lector univ. dr. Marius Eugen Radu, Scurte consideraţii privind sechestrul asigurător în procesul penal, articol publicat în Revista Română de Executare silită cu numărul 2 din data de 1 aprilie 2014

[5] Jud. Ioan Gârbuleţ, Vânzarea la licitaţie publică a bunurilor imobile sechestrate în cadrul procesului penal, articol publicat în Revista Română de Executare Silită cu numărul 1 din data de 31 ianuarie 2010

[6] Av. Octavian Popescu, Concursul dintre executarea silită a ipotecii convenţionale înscrise în Cartea funciară şi sechestrul asigurător, articol publicat în Revista Română de Executare silită cu numărul 2 din data de 31 septembrie 2013

[7] Lector univ. dr. Marius Eugen Radu, Scurte consideraţii privind sechestrul asigurător în procesul penal, articol publicat în Revista Română de Executare silită cu numărul 2 din data de 1 aprilie 2014

[8] Av. Octavian Popescu, Concursul dintre executarea silită a ipotecii convenţionale înscrise în Cartea funciară şi sechestrul asigurător, articol publicat în Revista Română de Executare silită cu numărul 2 din data de 31 septembrie 2013

[9] Jud. Piatra-Neamţ, sent. civ. nr. 3330 din 11 august 2009, nepublicată, mentionata in Conf. univ. dr. Traian-Cornel Briciu si Asist. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir (Ilie), Incidenţa dispoziţiilor Codului de procedură civilă sau ale Codului de procedură fiscală în materia măsurilor asigurătorii luate în procesul penal. Concursul între măsurile asigurătorii luate în procesul penal şi titlurile executorii, articol publicat în Revista Română de Drept Privat cu numărul 4 din data de 31 octombrie 2014

[10] Jud. Arad, sent. civ. nr. 2527 din 29 mai 2003; T. Arad, dec. nr. 637/R din 23 iulie 2003, prin care s-a respins recursul, mentionate in Conf. univ. dr. Traian-Cornel Briciu si Asist. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir (Ilie), Incidenţa dispoziţiilor Codului de procedură civilă sau ale Codului de procedură fiscală în materia măsurilor asigurătorii luate în procesul penal. Concursul între măsurile asigurătorii luate în procesul penal şi titlurile executorii, articol publicat în Revista Română de Drept Privat cu numărul 4 din data de 31 octombrie 2014

[11] Decizie nr. 8/27.04.2015 Inalta Curte de Casatie si Justitie / Hotarare prealabila cu privire la o chestiune de drept / Monitorul Oficial nr. 431/17.06.2015

[12] G. Beleiu, Drept civil roman: introducere in dreptul civil, subiectele dreptului civil, Ed.a 10-a, Bucuresti, edit. Universul Juridic, 2005, pag. 104

[13] Av. Octavian Popescu, Concursul dintre executarea silită a ipotecii convenţionale înscrise în Cartea funciară şi sechestrul asigurător, articol publicat în Revista Română de Executare silită cu numărul 2 din data de 31 septembrie 2013

[14] Ex: art. 3 alin. 1 din Constitutie, art. 5 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, art. 11 din Legea nr. 213/1998

---

2. Indisponibilizarea cauzată de instituirea unui sechestru penal asigurator nu aduce atingere nici actelor juridice încheiate anterior și nici actelor încheiate ulterior aplicării sechestrului

În foarte multe dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, reprezentanții parchetelor susțin că prin instituirea unui sechestru penal se poate aduce atinge unor acte juridice încheiate anterior cu privire la bun.

Teza susținută de reprezentații parchetelor nu poate fi primită, pentru toate motivele ce urmează a fi expuse în continuare.

În primul rând, trebuie reținut că un contract nu poate fi modificat sau încetat, deci nu îi pot fi modificate efectele juridice, decât prin acordul părților sau din cauze autorizate de lege, astfel cum rezultă din interpretarea art. 969 alin. 2 Cod civil.[1]

În al doilea rând, trebuie reținut că, de lege lata, niciunui creditor nu îi este pus la îndemână vreun instrument juridic prin care să blocheze executarea debitorului său de către alți creditori.

În același sens sunt și opiniile exprimate în doctrină:

„Principiul statuat de practica judiciară stabileşte că, în toate cazurile, creditorii, indiferent de rangul pe care-l poartă, nu au dreptul să se opună la executarea pornită de unul dintre ei. Aşadar, un creditor privilegiat, chiar un creditor ipotecar, nu va putea să împiedice valorificarea bunului ipotecat …”.[2]

Or, dacă nici măcar un creditor, adică un subiect de drept care deține o creanță certă, lichidă și exigibila împotriva unui alt subiect de drept, nu poate împiedica un alt creditor să-și realizeze drepturile împotriva aceluiași debitor, a fortiori, un potențial creditor nu are o astfel de posibilitate.

Față de cele expuse mai sus, considerăm că prin instituirea sechestrului penal asigurator nu se poate aduce atingere, în niciun fel, actelor juridice încheiate anterior cu privire la bun.

[1] Art. 969 alin. 2 Cod civil.: Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.

[2] Lect. univ. dr. Adrian Stoica, Conflictul procedural dintre o măsură asigurătorie Şi executarea silită – cu strictă referire la procedura imobiliară indirectă –, articol publicat în Revista Română de Executare Silită cu numărul 4 din data de 30 aprilie 2009

---

3. Declansarea și desfășurarea executării silite nu sunt împiedicate de existența unui sechestru penal

În foarte multe dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, reprezentanții parchetelor sustin că prin instituirea unui sechestru penal se naște un impediment privind declanșarea, respectiv continuarea executării silite a bunului respectiv.

Teza susținută de reprezentații parchetelor nu poate fi primită, pentru toate motivele ce urmează a fi expuse în continuare.

Orice fel de impediment privind începerea sau desfășurarea unei executări silite trebuie să fie în mod expres prevăzut de lege.

Nici în dreptul pozitiv și nici în dreptul procesual nu există nicio normă juridică care stabilească că prin aplicarea unui sechestru penal asigurător este impiedica declanșarea sau desfășurarea executării silite.

De altfel, existența unui sechestru penal asigurător nu este de natură nici să împiedice începerea executării silite și nici desfășurarea acesteia. In acelasi sens sunt si opiniile exprimate in doctrina:

„În ceea ce ne priveşte, astfel cum urmează să arătăm în continuare, apreciem că sechestrul instituit potrivit art. 163 C. pr. pen. nu poate să constituie un impediment la iniţierea şi/sau continuarea executării silite”.[1]

Față de cele expuse mai sus, considerăm că existența unui sechestru penal asigurător nu împiedică nici începerea și nici desfășurarea executării silite.

[1] Av. Octavian Popescu, Concursul dintre executarea silită a ipotecii convenţionale înscrise în Cartea funciară şi sechestrul asigurător, articol publicat în Revista Română de Executare silită cu numărul 2 din data de 31 septembrie 2013

---

4. Sechestrul penal nu este diferit de sechestrul civil, nici din punct de vedere al naturii și nici din punct de vedere al efectelor

În foarte multe dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, reprezentanții parchetelor sustin ca sechestrul penal asigurător este diferit de sechestrul asigurător aplicat în materie civilă.

Teza susținută de reprezentații parchetelor nu poate fi primită, pentru toate motivele ce urmează a fi expuse în continuare.

Sechestrul penal este o măsură care se poate lua în cadrul unui dosar penal, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei cauzate prin săvârșirea infracțiunii sau în vederea asigurării executării amenzii penale, astfel cum rezultă din interpretarea art. 163 alin. 1 Cod de procedura penala.[1]

Sechestrul civil este o măsură care se poate lua în cadrul unui dosar civil, în vederea asigurării executării unui drept de creanță sau în vederea asigurării unui drept ce formează obiectul unei judecăți, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a art. 591 si art. 598 Cod procedura civila.[2]

Din analiza comparativă a normelor juridice, rezultă că natura sechestrului penal este identică cu natura sechestrului civil, întrucât ambele sunt măsuri de indisponibilizare a unor bunuri în vederea protejării unor drepturi subiective civile ce urmează a fi conturate, în mod definitiv, în urma finalizării unor proceduri judiciare.

Efectelor celor două măsuri sunt identice, ele constând în lipsirea persoanei cu privire la care sunt aplicate de aptitudinea de a înstrăina sau greva bunurile supuse acestor măsuri.

În același sens sunt și opiniile exprimate în doctrină:

„Măsurile asigurătorii sunt măsuri de indisponibilizare şi conservare de natură să împiedice partea adversă ca, în timpul procesului, să distrugă ori să înstrăineze bunurile ce formează obiectul litigiului (în cazul acţiunilor reale) ori, după caz, să îşi diminueze activul patrimonial (în cazul acţiunilor personale). În cadrul procesului penal, măsurile asiguratorii au acelaşi caracter, de indisponibilizare a bunurilor mobile sau imobile ale învinuitului sau inculpatului”.[3]

Față de cele expuse mai sus, considerăm că natura și efectele sechestrului penal asigurător sunt aceleași cu natura și efectele sechestrului civil.

[1] Art. 163 alin. 1 Cod de procedura penală: Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

[2] Art. 591 Cod de procedura penală: Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă se dovedeşte că a intentat acţiune. … Art. 598 Cod de procedura civila: Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

[3] Jud. Ioan Gârbuleţ, Vânzarea la licitaţie publică a bunurilor imobile sechestrate în cadrul procesului penal, articol publicat în Revista Română de Executare Silită cu numărul 1 din data de 31 ianuarie 2010

---

5. Executarea silită poate fi demarată și în lipsa ridicării măsurii sechestrului penal asigurător

În foarte multe dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, reprezentanții parchetelor sustin ca executarea silită nu poate fi demarată în lipsa ridicării măsurii sechestrului penal asigurător instituit asupra bunului supus urmăririi silite.

Mai concret, reprezentanții parchetelor susțin ca în ipoteza aplicării unui sechestru penal asigurător, un creditor care deține un titlu executoriu și are o creanță certă, lichidă și exigibila trebuie întâi să solicite încetarea măsurii sechestrului, iar ulterior să înceapă executarea silită.

Teza susținută de reprezentații parchetelor nu poate fi primită, pentru toate motivele ce urmează a fi expuse în continuare.

Procedura executării silite este reglementată în termeni imperativi, atât în ceea ce privește condițiile, cât și etapele ce trebuie îndeplinite / parcurse, de dreptul procesual civil.

În dreptul procesual civil nu există nicio normă juridică care să impună unui creditor să se adreseze instanței penale în vederea ridicării unui sechestru penal asigurător aplicat asupra unor bunuri ce se doresc a fi urmărite de creditor în cadrul urmăririi silite.

Dacă s-ar admite teza reprezentanților parchetelor s-ar adăuga o etapă în plus și prealabilă încuviințării executării silite, ceea ce nu poate fi permis, întrucât normele care reglementează executarea silită sunt norme imperative, de la care nu se poate deroga decât în baza unei prevederi exprese a legii, prevedere care nu există.

De altfel, trebuie subliniat faptul că dreptul unui creditor de a începe o executare silită nu este validat de către o instanță penală, motiv pentru care acesta nu are niciun motiv să se adreseze acesteia.

Astfel, în cadrul unei cereri având ca obiect ridicarea unui sechestru penal asigurător, instanța de judecată verifică doar legalitatea aplicării acestei măsuri, iar nu dacă un terț față de dosarul penal are sau nu dreptul să declanșeze o executare silită în baza dispozițiilor procesual civile.

În același sens sunt și opiniile exprimate în doctrină:

„Astfel, în doctrină s-a arătat în mod judicios că „este cert că dreptul unui creditor de a-şi realiza creanţa pe calea procedurii de executare silită nu este validat/confirmat de legalitatea sau nu a unei măsuri asigurătorii instituite în condiţiile art. 163 C. pr. pen., procedură independentă şi separată atât ca finalitate, cât şi ca scop de cea a executării silite”.

Prin urmare, se arată că nu se poate accepta nici ideea potrivit căreia creditorul titular al unei creanţe ” ar trebui să obţină cu prioritate o hotărâre a instanţei penale de ridicare a sechestrului, într-un astfel de caz singurul aspect pe care instanţa de judecată îl poate verifica fiind cel al legalităţii măsurii, iar nu al restabilirii ordinii de preferinţă în caz de concurs „.[1]

Față de cele expuse mai sus, considerăm că nu este necesar să se obțină desființarea sechestrului penal anterior începerii executării silite.

[1] Conf. univ. dr. Traian-Cornel Briciu si Asist. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir (Ilie), Incidenţa dispoziţiilor Codului de procedură civilă sau ale Codului de procedură fiscală în materia măsurilor asigurătorii luate în procesul penal. Concursul între măsurile asigurătorii luate în procesul penal şi titlurile executorii, articol publicat în Revista Română de Drept Privat cu numărul 4 din data de 31 octombrie 2014

---

6. Aplicare unui sechestru penal asigurător nu atrage ope legis suspendarea executării silite

În foarte multe dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, reprezentanții parchetelor sustin că aplicarea unui sechestru penal asigurător atrate suspendarea ope legis a executării silite a bunului.

Teza susținută de reprezentații parchetelor nu poate fi primită, pentru toate motivele ce urmează a fi expuse în continuare.

Suspendarea executării silite poate fi dispusă de către instanța de judecată, astfel cum rezultă din prevederile art. 403 alin. 1 Cod procedura civila.[1]

Cauzele de suspendare ale executării silite sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar printre acestea nu se număra și cazul în care a fost înființat un sechestru penal asigurător.

În același sens sunt și opiniile exprimate în doctrină:

„Instituirea sechestrului penal nu poate duce la suspendarea legală a executării silite în cazul în care un alt creditor ce deţine un titlul executoriu împotriva suspectului sau inculpatului a solicitat executarea silită a imobilului sechestrat, întrucât cauzele privind suspendarea legală a executării silite sunt expres şi limitativ prevăzute de lege (instituirea sechestrului penal neaflându-se printre acestea)”;[2]

„Instituirea sechestrului penal nu poate duce la suspendarea legală a executării silite în cazul în care un alt creditor ce deţine un titlu executoriu împotriva învinuitului sau inculpatului a solicitat executarea silită a imobilului sechestrat, întrucât cauzele privind suspendarea legală a executării silite sunt expres şi limitativ prevăzute de lege²⁾, iar printre acestea nu se regăsesc şi cele privind instituirea unui sechestru penal asupra bunurilor mobile sau imobile ale persoanei urmărite penal”;[3]

„Argumentului bazat pe lipsa prevederii în lege a unei astfel de cauze de suspendare trebuie sa i se adauge şi acela că o măsură cu funcţie asigurătorie nu poate bloca o executare care se desfăşoară în temeiul unui titlu executoriu”.[4]

Față de cele expuse mai sus, considerăm că instituirea unui sechestru penal asigurător nu este de natură să atragă suspendarea ope legis a unei executări silite.

[1] Art. 403 alin. 1 Cod procedură civilă: Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

[2] Lector univ. dr. Marius Eugen Radu, Scurte consideraţii privind sechestrul asigurător în procesul penal, articol publicat în Revista Română de Executare silită cu numărul 2 din data de 1 aprilie 2014

[3] Jud. Ioan Gârbuleţ, Vânzarea la licitaţie publică a bunurilor imobile sechestrate în cadrul procesului penal, articol publicat în Revista Română de Executare Silită cu numărul 1 din data de 31 ianuarie 2010

[4] Conf. univ. dr. Traian-Cornel Briciu si Asist. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir (Ilie), Incidenţa dispoziţiilor Codului de procedură civilă sau ale Codului de procedură fiscală în materia măsurilor asigurătorii luate în procesul penal. Concursul între măsurile asigurătorii luate în procesul penal şi titlurile executorii, articol publicat în Revista Română de Drept Privat cu numărul 4 din data de 31 octombrie 2014

---

7. In ipoteza adjudecarii bunurilor aflate sub sechestru penal asigurător, bunurile intră în patrimoniul adjudecatarului libere de orice fel de sarcini, iar sechestrul se transferă asupra sumelor rămase după îndestularea creditorului garantat

În situația în care bunurile aflate sub sechestru penal sunt adjudecate, acestea sunt dobândite libere de orice fel de sarcini, iar sechestrul penal este transferat asupra sumelor de bani rămase după îndestularea creditorului garantat.

În același sens sunt și opiniile exprimate în doctrină:

„Menţinerea măsurii asigurătorii imobilului nu se mai justifică în cazul în care un imobil asupra căruia a fost instituit sechestru asigurător a fost valorificat prin vânzare la licitaţie publică, iar o parte din preţul obţinut a fost distribuit creditorilor. Dacă intervine ipoteza sus-menţionată, atunci sechestrul asigurător va fi menţinut numai asupra sumei nedistribuite creditorilor şi asupra altor bunuri ale inculpatului, până la concurenţa valorii prejudiciului cauzat şi rămas neacoperit”;[1]

„76. Din cele de mai sus rezultă că, indiferent de existenţa unei măsuri asigurătorii, creditorii garantaţi vor fi plătiţi înainte de potenţialii creditori din procesul penal. Într-o asemenea situaţie, aşa cum anticipam, se va institui sechestrul asupra sumei de bani rezultate din vânzare şi rămase după plata creditorilor garantaţi”;[2]

„Astfel, dacă un imobil asupra căruia a fost instituit sechestru asigurător, în temeiul art. 163 şi urm. C. pr. pen., a fost valorificat prin vânzare la licitaţie publică, iar o parte din preţul obţinut a fost distribuit creditorilor, menţinerea măsurii asigurătorii imobilului nu se mai justifică, ci sechestrul asigurător va fi menţinut numai asupra sumei nedistribuite creditorilor şi asupra altor bunuri ale inculpatului, până la concurenţa valorii prejudiciului stabilit în cauză”;[3]

De asemenea, în același sens sunt și opiniile exprimate de practica judiciară:

„În acest sens, este și practica și jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, în sensul că dacă un imobil asupra căruia a fost instituit sechestrul asigurător a fost valorificat prin vânzarea la licitație publică, iar o parte din prețul obținut a fost distribuit creditorilor, menținerea măsurii asigurătorii asupra imobilului nu se mai justifică, ci sechestrul asigurător va fi menținut numai asupra sumei nedistribuite creditorilor și asupra altor bunuri ale inculpatului, până la concurența valorii prejudiciului cauzat”;[4]

„Dacă un imobil, asupra căruia a fost instituit sechestru asigurător, a fost valorificat prin vânzare la licitaţie publică, iar o parte din preţul obţinut a fost distribuit creditorilor, menţinerea măsurii asigurătorii imobilului nu se mai justifică, ci sechestrul asigurător va fi menţinut numai asupra sumei nedistribuite creditorilor și asupra altor bunuri ale inculpatului, până la concurenţa valorii prejudiciului cauzat”.[5]

Față de cele expuse mai sus, considerăm că în cazul adjudecarii bunurilor supuse unui sechestru penal, bunurile sunt dobândite libere de orice fel de sarcini, iar sechestrul este transferat asupra sumelor rămase după îndestularea creditorului urmăritor.

[1] Lector univ. dr. Marius Eugen Radu, Scurte consideraţii privind sechestrul asigurător în procesul penal, articol publicat în Revista Română de Executare silită cu numărul 2 din data de 1 aprilie 2014

[2] Conf. univ. dr. Traian-Cornel Briciu si Asist. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir (Ilie), Incidenţa dispoziţiilor Codului de procedură civilă sau ale Codului de procedură fiscală în materia măsurilor asigurătorii luate în procesul penal. Concursul între măsurile asigurătorii luate în procesul penal şi titlurile executorii, articol publicat în Revista Română de Drept Privat cu numărul 4 din data de 31 octombrie 2014

[3] Lect. univ. dr. Adrian Stoica, Conflictul procedural dintre o măsură asigurătorie Şi executarea silită – cu strictă referire la procedura imobiliară indirectă –, articol publicat în Revista Română de Executare Silită cu numărul 4 din data de 30 aprilie 2009

[4] Decizie civila nr. 1392/23.04.2013 Inalta Curte de Casatie si Justitie dosar nr. 423/64/2012, disponibila pe www.scj.ro

[5] Decizie penala nr. 3507/01.06.2006 Inalta Curte de Casatie si Justitie Sectia Penala, disponibila pe www.scj.ro

Echipa DPA Legal

Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:

Alte informații privind Dosarele penale

Alte informații privind Recuperarea creanțelor

Alte informații privind Relațiile creditor vs debitor

Alte informații privind Situația juridică a unui imobil