Dreptul de retenție vs Contravaloarea lipsei de folosință

1. În cazul dreptului de retenție stabilit printr-o hotărâre judecătorească, de când începe să-și producă efectele acest drept?

2. Titularul dreptului de retenție are dreptul de a folosi bunul grevat de acest drept?

3. Titularul dreptului de retenție poate fi obligat la plata contravalorii lipsei de folosință a bunului asupra căruia există dreptul de retenție?

În cele ce urmează vom încerca să oferim un răspuns la întrebările expuse mai sus expuse.

---

1. În ceea ce privește momentul când dreptul de retenție stabilit printr-o hotărâre judecătorească începe să-și producă efectele

Dreptul de retenție reprezintă o instituție juridică care, sub imperiul vechiului Cod civil, nu a avut o reglementare legală generală, ci doar o reglementare prevăzută în anumite cazuri legale, fiind ridicată la nivel de regulă de doctrină și de practica judiciară.

În ceea ce privește noțiunea dreptului de retenție, în doctrină se arată:

„dreptul de retenție a fost definit ca fiind un drept real ce conferă titularului său, care este creditor într-un raport juridic obligațional si, totodată, debitor al obligației de restituire sau de predare a bunului altuia, facultatea să rețină acel bun în stăpânirea sa și să refuze restituirea lui pâna când debitorul sau, creditor al obligației de restituire a lucrului, îi va plăti datoria născută în sarcina sa cu referire la acel lucru”[1]

În ceea ce privește izvorul dreptului de retenție, acesta putea izvorî: (i) din lege, în cazurile în care legea prevedea în mod expres că o anumită persoană are un drept de retenție, (îi) din convenția părților, (iii) dintr-o hotărâre judecătorească.

Cazurile în care legea prevedea în mod expres că o anumită persoană avea un drept de retenție erau următoarele: (i) cazul moștenitorului care raporta în natură un bun imobil în cadrul dezbaterii succesiunii [2], (ii) cazul vânzătorului care nu primise prețul [3], (iii) cazul locatarului care efectuase cheltuieli cu bunul dat în locațiune [4] și (iv) cazul depozitarului neplătit. [5]

În cazurile în care legea prevedea existența unui drept de retenție în favoarea unei anumite persoane, dreptul se năștea ope legis, la momentul la care intervenea situația premisă stabilită de legiuitor.

În aceste cazuri titularii dreptului de retenție nu apelau la concursul instanțelor judecătorești decât pentru constatarea dreptului lor, în situațiile în care acesta era contestat.

În aceste cazuri, întrucât dreptul preexista sesizării instanței, fiind născut în baza legii, hotărârile judecătorești aveau caracter declarativ.

Aceleași caracteristici prezentau și drepturile de retenție născute în baza contractelor încheiate de părți.

În schimb, în restul cazurilor, când nu există un caz prevăzut de lege, respectiv un contract, dreptul de retenție se năștea în baza unei hotărâri judecătorești prin care o instanță dispunea constituirea acestuia.

În aceste din urmă cazuri dreptul de retenție se năștea la momentul la care hotărârea judecătorească rămânea definitivă, această din urmă având caracter constitutiv, iar nu declarativ.

Caracterul constitutiv rezulta din faptul că în cadrul acestor procese instanțele de judecată trebuiau să verifice dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru instituirea dreptului de retenție.

Mai mult, caracterul constitutiv rezultă, de multe ori, în mod expres, din dispozitivul hotărârii pronunțate de instanță, hotărâre în care aceasta folosea sintagma „constituie un drept de retenție”.

Din însăși sintagma folosită de instanță „constituie un drept de retenție” rezultă că acesta nu a preexistat hotărârii judecătorești, ci s-a născut în baza acesteia.

Dacă dreptul ar fi preexistat hotărârii, aceasta nu ar mai fi cuprins mențiunea „constituie”, ci mențiunea „constată”.

Față de cele expuse mai sus, considerăm că dreptul de retenție constituit în baza unei hotărâri judecătorești se naște și începe să-și producă efectele juridice de la momentul la care respectiva hotărâre judecătorească rămâne definitivă.

[1] Nora Andreea DAGHIE, avocat, Baroul Galati, Exceptia de neexecutare a contractului, articol publicat în „REVISTA PANDECTELE ROMÂNE” cu numarul 1 din data de 29 ianuarie 2010

[2] Art. 771 vechiul Cod civil: Coeredele care raportează imobilul în natură poate să reţină posesiunea până la plata efectivă a sumelor ce-i sunt datorate pentru cheltuieli sau amelioraţiuni.

[3] Art. 1322 vechiul Cod civil: Vânzătorul nu este dator să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul şi nu are dat de vânzător un termen pentru plată.

[4] Art. 1444 vechiul Cod civil: Arendaşul ori locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăunaţi de către locator, iar când acesta nu o face, de către cumpărător.

[5] Art. 1619 vechiul Cod civil: Depozitarul poate să oprească depozitul până la plata integrală cuvenită lui din cauza depozitului

---

2. În ceea ce privește posibilitatea titularului dreptului de retenție de a folosi bunul grevat de acest drept

În situația în care dreptul de retenție ia naștere sub imperiul noului Cod civil, intrat în vigoare la data de 01.10.2011, regimul juridic al acestuia este conturat prin raportare la prevederile acestui act normativ.

Potrivit art. 2497 noul Cod civil titularul dreptului de retenție are drepturile și obligațiile unui administrator al bunurilor altuia, împuternicit cu administrarea simplă.[1]

Prevederile legale referitoare la administrarea simplă, nu cuprind niciun fel de mențiuni cu privire la dreptul de a percepe fructele bunului aflat în administrare, făcând referire doar la obligația de a le culege.[2]

Cele două noțiuni, dreptul la fructe, respectiv obligația de a le culege sunt total diferite, întrucât prima se referă la titularul dreptului de proprietate asupra acestora, iar a doua se referă la persoana care le gestionează.

În același sens este și opinia literaturii de specialitate:

„Culegerea fructelor nu implică neapărat şi dobândirea dreptului de proprietate asupra acestora”.[3]

În aceste condiții devin aplicabile prevederile de drept comun, care stabilesc că dreptul de proprietate asupra fructelor unui bun se cuvin proprietarului bunului.[4]

Folosința unui bun imobil reprezintă un fruct civil al acestuia, motiv pentru care dreptul de a încasa contravaloarea lipsei de folosință se naște direct în patrimoniul proprietarului.[5]

Față de cele expuse mai sus, considerăm că titularul unui drept de retenție nu are și dreptul de a folosi bunul grevat de acest drept.

[1] Art. 2497 noul Cod civil: Cel care exercită un drept de retenţie are drepturile şi obligaţiile unui administrator al bunului altuia împuternicit cu administrarea simplă.

[2] Art. 796 alin. 1 noul Cod civil: Cel împuternicit cu administrarea simplă este ţinut să culeagă fructele bunurilor şi să exercite drepturile aferente administrării acestora.

[3] Drd. Alin-Adrian Moise Jurisprudenta Dreptul de retenţie. Limite articol publicat în Revista Română de Jurisprudenţă cu numărul 5 din data de 31 mai 2012

[4] Art. 550 alin. 1 noul Cod civil: Fructele şi productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel.

[5] Art. 550 alin. 3 noul Cod civil: Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândeşte zi cu zi.

---

3. În ceea ce privește posibilitatea titularului dreptului de retenție de a fi obligat la plata contravalorii lipsei de folosință

Dreptul de retenție este un drept ce conferă o singură prerogativă titularului său, aceea de a nu restitui bunul către persoana îndreptățită până la momentul la care aceasta nu își execută obligațiile ce îi revin.

Dreptul de retenție nu conferă dreptul de a folosi bunul asupra căruia poartă.

Titularul dreptului de retenție are calitatea unui detentor precar, iar nu calitatea de titular al vreunui drept de folosință.

În același sens este și opinia doctrinei:

„Dreptul de retentie are un efect static, fiind o garantie pur pasiva, care functioneaza cât timp bunul se afla în detentia retentorului si nu îi ofera acestuia dreptul de folosinta sau de urmarire silita. Daca se foloseste de bunul respectiv, va trebui sa achite debitorului proprietar, echivalentul folosintei (Trib. Botoșani, dec. civ. nr. 570/1978, în R.R.D. nr. 5/1979, p. 53)”;[1]

„În primul rând, este un loc comun în doctrină că dreptul de retenţie oferă o singură prerogativă: aceea de a bloca în puterea retentorului un anumit bun, fără a se oferi posibilitatea de folosinţă a acestuia”.[2]

Tot în același sens este și opinia instanțelor judecătorești:

„Această motivare, respinsă de instanţa de apel, nu a avut în vedere natura juridică aparte a dreptului de retenţie, care nu poate să confere detentorului bunului reţinut (creditor retentor) dreptul de a folosi lucrul, cum nici dreptul de a şi-l însuşi, dar, în schimb, îi conferă posibilitatea de a opune excepţia de retenţie erga omnes, inclusiv proprietarului, aşa încât debitorul (indiferent cine va fi acesta) este nevoit să plătească datoria ce are faţă de retentor, pentru a putea dispune de dreptul ce face obiectul dreptului de retenţie„.[3]

De altfel, în doctrină se arată, în mod judicios, faptul că sancțiunea nepredarii bunului de îndată este suficientă pentru a da efecte juridice dreptului de retenție, aceasta neputând fi dublată și de o pierdere a dreptului de proprietate asupra fructelor.[4]

Față de cele expuse mai sus, considerăm că în situația în care titularul dreptului de retenție folosește bunul grevat de acest drept, acesta săvârșește un fapt juridic ilicit și poate fi obligat, în condițiile legii, la despăgubiri, constând în contravaloarea lipsei de folosință a bunului respectiv.

[1] Nora Andreea DAGHIE, avocat, Baroul Galati, Exceptia de neexecutare a contractului, articol publicat în „REVISTA PANDECTELE ROMÂNE” cu numarul 1 din data de 29 ianuarie 2010

[2] Drd. Alin-Adrian Moise Jurisprudenta Dreptul de retenţie. Limite articol publicat în Revista Română de Jurisprudenţă cu numărul 5 din data de 31 mai 2012

[3] Curtea de Apel Bucureşti, decizia nr. 191/R din 02.04.2009, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea Intelectuală publicata în Buletinul Jurisprudenţei din 2009 la Editura Universul Juridic

[4] Drd. Alin-Adrian Moise Jurisprudenta Dreptul de retenţie. Limite articol publicat în Revista Română de Jurisprudenţă cu numărul 5 din data de 31 mai 2012

Echipa DPA Legal

Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:

Alte informații privind Dreptul de folosință asupra terenului

Alte informații privind Dreptul de proprietate

Alte informații privind Relațiile creditor vs debitor

Alte informații privind Situația juridică a unui imobil