Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate)
Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o societate (comercială) proprietara a unui imobil, în baza unui certificat de atestare al dreptului de proprietate, împotriva acțiunii în revendicare a imobilului formulată de proprietarul deposedat.
În urma demersurilor întreprinse, echipa DPA a obținut în instanță respingerea acțiunii în revendicare a imobilului.
Odată cu apariția Legii nr. 10/2001, în peisajul juridic românesc s-au conturat două opinii diametral opuse, în ceea ce privește posibilitatea foștilor proprietari de a obține restituirea bunurilor preluate de regimul comunist:
- într-o primă orientare, s-a considerat că un proprietar deposedat poate obține retrocedarea bunului, fie prin procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, fie pe calea dreptului comun (acțiune în revendicare imobiliară);
- într-o a doua orientare, s-a considerat că un proprietar deposedat poate obține retrocedarea bunului numai prin procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, calea dreptului comun fiind exclusă odată cu apariția Legii nr. 10/2001.
Acest conflict de orientări a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite prin decizia nr. 33/09.06.2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 108/23.02.2009, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost asigurate de:
Bogdan Dumitru și Răzvan Popescu.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Acțiunea în revendicare
Acțiune în revendicare a unui imobil naționalizat împotriva unei societăți comerciale
Revendicarea unui imobil naționalizat de la o societate comercială Dumitru, Popescu și Asociații a finalizat cu succes un proces de revendicare imobiliară având ca obiect un imobil naționalizat, proces inițiat de moștenitorii fostului proprietar
Obținerea contravalorii apartamentului pierdut în favoarea proprietarului
Despăgubiri pentru apartamentul cumpărat de la stat și pierdut în favoarea proprietarului Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unei persoane care a pierdut apartamentul cumpărat de la autoritățile statului român în
Acțiunea în revendicare
Servicii complete în materia actiunii în revendicare
Alte informații privind Dreptul de proprietate

Partajul imobilelor proprietatea în devălmășie a soților
Partajul bunurilor mobile (debitorul urmărit silit și soțul acestuia) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat doi creditori în vederea partajarii a două imobile aflate în proprietatea comună în devălmășie a unui debitor și
Alte informații privind Situația juridică a unui imobil
Obținerea recunoașterii calității de persoană îndreptățită la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de puncte
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unei persoane care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 în
Obținerea contravalorii apartamentului pierdut în favoarea proprietarului
Despăgubiri pentru apartamentul cumpărat de la stat și pierdut în favoarea proprietarului Dumitru, Popescu și Asociații a acordat asistență juridică și reprezentare unei persoane care a pierdut apartamentul cumpărat de la autoritățile statului român în
Partajul imobilelor proprietatea în devălmășie a soților
Partajul bunurilor mobile (debitorul urmărit silit și soțul acestuia) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat doi creditori în vederea partajarii a două imobile aflate în proprietatea comună în devălmășie a unui debitor și
Alte informații privind Suprapunerea terenurilor
Situația juridică a unui bun (în ce situație mă aflu/ce pot și ce nu pot să fac)
Servicii complete în materia situatiei juridice a bunurilor Orice fel de drept cu privire la un anumit bun, indiferent de natura sau tipul dreptului, respectiv de natura sau tipul bunului, conferă titularului său anumite
Alte acțiuni reale (acțiunea în granituire, acțiunea negatorie, acțiunea confesorie, acțiunea ipotecară etc.)
Servicii complete în materia actiunilor reale Potrivit legislației din România toate drepturile se clasifică în: drepturi evaluabile în bani (ex: dreptul de proprietate asupra unei case în valoare de ..., dreptul de a încasa
Acțiunea în revendicare
Servicii complete în materia actiunii în revendicare