Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr.10/2001 (imobilele naționalizate)
Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o persoană care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar aceasta a fost soluționată în sensul respingerii solicitării de restituire în natură a imobilului, față de faptul că acesta fusese înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, către un chiriaș cumpărător.
În urma demersurilor întreprinse echipa DPA a obținut în instanta restituirea imobilului, pe calea acțiunii în revendicare de drept comun.
Odată cu apariția Legii nr. 10/2001, în peisajul juridic românesc s-au conturat două opinii diametral opuse, în ceea ce privește posibilitatea foștilor proprietari de a obține restituirea bunurilor preluate de regimul comunist:
- într-o prima orientare, s-a considerat ca un proprietar deposedat poate obține retrocedarea bunului, fie prin procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, fie pe calea dreptului comun (acțiune în revendicare imobiliară);
- într-o a doua orientare, s-a considerat că un proprietar deposedat poate obține retrocedarea bunului numai prin procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, calea dreptului comun fiind exclusă odată cu apariția Legii nr. 10/2001.
Acest conflict de orientări a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite prin decizia nr. 33/09.06.2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 108/23.02.2009, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Din partea echipei DPA asistența juridică și reprezentarea au fost asigurate de:
Bogdan Dumitru, Dragoș Dumitru și Răzvan Popescu.
Echipa DPA Legal
Accesați serviciile juridice oferite de avocații DPA:
Alte informații privind Acțiunea în revendicare
Alte informații privind Despăgubirile ANRP
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 10/2001 la care nu ați primit încă răspuns de la ANRP/CNCI
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945-1989,
Ați primit de la ANRP/CNCI o decizie prin care vi se recunoaște dreptul la un număr de puncte? Aflați cum le puteți valorifica
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945
Ați primit de la ANRP/CNCI o decizie prin care vi se recunoaște dreptul la un număr de puncte? Sunteți de acord cu numărul punctelor?
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945–1989,
Alte informații privind Dreptul de proprietate
Dreptul de retenție constituit în baza unei hotărâri judecătorești produce efecte de la momentul la care hotărârea rămâne definitivă
Un nou succes al echipei DPA în materia dreptului civil În urma demersurilor întreprinse, Dumitru, Popescu și Asociații a obținut recunoașterea în instanță a teoriei potrivit căreia, în situația în care o instanță constituie
Situația juridică a unui bun (în ce situație mă aflu/ce pot și ce nu pot să fac)
Servicii complete în materia situatiei juridice a bunurilor Orice fel de drept cu privire la un anumit bun, indiferent de natura sau tipul dreptului, respectiv de natura sau tipul bunului, conferă titularului său anumite
Alte acțiuni reale (acțiunea în granituire, acțiunea negatorie, acțiunea confesorie, acțiunea ipotecară etc.)
Servicii complete în materia actiunilor reale Potrivit legislației din România toate drepturile se clasifică în: drepturi evaluabile în bani (ex: dreptul de proprietate asupra unei case în valoare de ..., dreptul de a încasa
Alte informații privind Restituirea imobilelor naționalizate
Menținerea legalității unei dispoziții de restituire în natură a unui imobil
Un nou succes al echipei DPA în materia Legii nr. 10/2001 (imobilele naționalizate) Dumitru, Popescu și Asociații a asistat și reprezentat o societate (comercială) proprietara a unui imobil, in baza unui contract de vânzare-cumpărare
Ați cumpărat un apartament în baza Legii nr. 112/1995 și l-ați pierdut în favoarea fostului proprietar? Aflați cum puteți obține despăgubiri pentru apartamentul pierdut
Legea nr. 112/1995 este un act normativ cu o funcție dublă: în ceea ce privește foștii proprietari ai unor locuințe, preluate de statul comunist, fără titlu, în perioada 1945-1989, legea le oferă dreptul de
Aflați ce puteți să faceți în situația în care aveți un dosar de Legea nr. 10/2001 la care nu ați primit încă răspuns de la ANRP/CNCI
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu în baza căreia persoanele care au fost deposedate, în mod abuziv, de bunurile lor (terenuri, construcții, întreprinderi etc.) de către statul comunist, în perioada 1945-1989,